Acasă Stiri Scăpat dintr-un accident aviatic, Mihail a murit în al doilea avion venit...

Scăpat dintr-un accident aviatic, Mihail a murit în al doilea avion venit să îl salveze. Tragedie în Tulcea

106
0

Accident aviatic tragic, aseară, în comuna Jurilovca din judeţul Tulcea! Doi bărbaţi şi-au pierdut viaţa după ce avionul de mici dimensiuni, la bordul căruia se aflau, s-a prăbuşit. Cu câteva ore înainte, pasagerul şi fiul său de 18 ani fuseseră implicaţi într-un alt accident aviatic din care au scăpat cu viaţă. Tatăl a supravieţuit accidentului în care a fost pilot, însă, cel în care a fost pasager i-a fost fatal. 

Ora 19 şi 20 de minute. Un apel la 112 anunţă prăbuşirea unui avion de mici dimensiuni în zona Gura Portiței, din Delta Dunării. La bordul aeronavei se aflau doi bărbaţi – pilotul, Cristi Ivanov, şi un pasager, Mihail Pojoga.

„Elicopterul SMURD a ajuns în scurt timp la locul accidentului, însă, din păcate, echipajul medical nu a mai putut face nimic pentru cele două persoane aflate în avion, acestea prezentând leziuni incompatibile cu viaţa”, a declarat Daniel Năstase, purtătorul de cuvânt al ISU Tulcea.

Scăpat dintr-un accident aviatic, a murit în cel de-al doilea

Aeronava venise pentru a-l prelua pe Mihail. Bărbatul scăpase cu bine dintr-un alt accident aviatic. În urmă cu doar câteva ore, pilotase un avion de mici dimensiuni care s-a răsturnat la aterizare, pe un dig din localitatea Periteasca. La bordul aeronavei se afla şi fiul său de 18 ani.

„Din informaţiile pe care le am eu până la această oră, ştiu că a fost tot în acea zonă un incident, adică un alt avion de mici dimensiuni la aterizare s-a dat peste cap, fără a fi victime”, a declarat Eugen Ion, primarul comunei Jurilovca.

Cei doi au scăpat ca prin minune, fără răni, iar accidentul aviatic nu a fost raportat la 112. A doua oară, însă, nu a mai fost atât de norocos.

„Înţeleg, pe surse, nu ştiu nimic oficial, că persoana respectivă, pilotul, a sunat la cunoştinţe, colegi de-ai lor şi cea de-a doua aeronavă de aceea a venit, pentru a-i lua de acolo”, mai spune Eugen Ion, primarul comunei Jurilovca.

Două aeronave au mers să-i preia pe cei doi. Prima, din Brăila, pilotată de Albert Malaxa l-a preluat pe tânărul de 18 ani şi a aterizat în siguranţă. Cea de-a doua, pilotată de Cristi Ivanov, care l-a preluat pe tatăl băiatului… s-a prăbuşit.

Avionul de mici dimensiuni aparţinea firmei Moa Vio care aduce piese pentru aeronave din Italia şi le asamblează la un aerodrom din judeţul Tulcea. Autorităţile trebuie să stabilească acum ce a provocat prăbuşirea aeronavei.

Sursa: Scăpat dintr-un accident aviatic, Mihail a murit în al doilea avion venit să îl salveze. Tragedie în Tulcea | Observatornews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

*