Acasă Stiri Scandalul jafului din tezaurul dacic. Directorul Muzeului Național de Istorie a fost...

Scandalul jafului din tezaurul dacic. Directorul Muzeului Național de Istorie a fost dat afară. Natalia Intotero: I-am solicitat să-și prezinte demisia de onoare, a refuzat

100
0

Ernest Oberlander-Târnoveanu, directorul Muzeului Național de Istorie al României, a fost demis după 15 ani în funcție, a anunțat ministrul Culturii, Natalia Intotero, într-o conferință de presă. Demiterea vine ca urmare a furtului tezaurului dacic în urma jafului de la muzeul din Assen.

RECLAMĂ

Ernest Oberlander-Târnoveanu conducea Muzeul Național de Istorie al României din 2010.

„A fost o perioadă dificilă de a obţine informaţii din partea domnului director al Muzeului Naţional de Istorie. Poate că şi dânsul a fost presat. Poate că nu. Cu siguranţă este o situaţie neplăcută şi pentru dânsul, dar eu personal l-am simţit depăşit pe această componentă de a gestiona o situaţie de criză şi în special pe parte de comunicare. Pe parte de documente, tot ce s-a realizat, instituţiile statului abilitate, care sunt acum în control la noi, ne vor spune dacă a fost bine, dacă a fost rău, dacă ar fi putut să fie totul mai bine. Motiv pentru care, astăzi, i-am solicitat domnului director general al Muzeului Naţional de Istorie să-şi prezinte demisia de onoare. A refuzat. În consecinţă, eu am mers mai departe, conform prevederilor legale în vigoare”, a anunţat ministrul Culturii într-o conferinţă de presă, potrivit news.ro. 

Ca urmare a refuzului lui Ernest Oberlander-Târnoveanu de a demisiona, ministrul a denunțat contractul de management.

„Conform prevederilor aplicabile, articolul 12, va fi un termen de 15 zile de preaviz. Dacă dânsul nu a dorit să îşi depună demisia de onoare, vom respecta acest termen de 15 zile de preaviz. Am înaintat documentele către Muzeul Naţional de Istorie. Va fi această perioadă în care dânsul, categoric, va trebui să-şi facă şi parte de inventar. După cele 15 zile, vom vedea persoana care va fi să coordoneze activitatea în această perioadă extrem de delicată, pe o perioadă de interimar”, a mai spus ministrul Natalia Intotero. 

Ciolacu a cerut demiteri

Decizia vine după ce, marți, premierul Marcel Ciolacu i-a solicitat ministrului Culturii să ia astăzi măsuri dure, inclusiv demiteri dacă e cazul, în cadrul instituțiilor responsabile de contractul prin care artefactele dacice au fost scoase din țară și duse la expoziția din Olanda.

„Voi avea și un raport al Corpului de Control al Prim-ministrului privind avizele date anul trecut la Ministerul Culturii pentru a scoate din țară tezaurul dacic. Le voi înainta procurorilor pentru ca vinovații să răspundă”, a mai spus Ciolacu.

„Aștept și un set de măsuri pentru viitor pentru a ne proteja bunurile din patrimoniul național. Obiecte atât de valoroase nu pot fi scoase din țară oricând vrea un muzeu sau un ministru”, a precizat premierul.

Ce contract a semnat MNIR

Contractul încheiat între Muzeul Național de Istorie a României și Muzeul Drents din Assen prevede ca securitatea artefactelor împrumutate să fie asigurată 24/7, iar responsabilitatea pentru siguranța obiectelor de patriomoniu cade în sarcina instituției olandeze odată ce intră pe teritoriul Țărilor de Jos.

Muzeul Național de Istorie a României a împrumutat Muzeului Drents din Olanda peste 600 de artefacte dacice, în baza unui contract strict, prezentat de Știrile ProTV.

Transferul obiectelor prevăzute în contractul de împrumut s-a făcut pe parcursul lunii mai 2024, documentul semnat de cele două instituții de cultură fiind valabil în perioada 15 iunie 2024 – 15 februarie 2025.

Furtul de la muzeul din Assen

Coiful de Aur de la Coţofeneşti și trei brățări dacice de aur de la Sarmizegetusa Regia sunt piesele tezaurului dacic furate sâmbătă la Muzeul Drents, din Assen, Olanda, de trei persoane neidentificate. Un zid al clădirii a fost aruncat în aer, iar jaful a durat două minute.

Expoziția „Dacia! Regatul aurului şi argintului” de la Muzeul Drents a fost deschisă publicului începând cu 7 iulie 2024 și trebuia să se închidă duminică, 26 ianuarie. Potrivit Muzeului Național de Istorie a României, în cadrul expoziției au fost expuse 673 de bunuri arheologice din metale prețioase din patrimoniul național al României și a avut un număr de peste 77.000 de vizitatori.

Ce spunea directorul MNIR după jaf

Muzeul Drents, din Assen, Olanda, de unde au fost furate sâmbătă Coiful de Aur de la Coţofeneşti şi trei brăţări dacice de aur, este un muzeu „extrem de modern şi dinamic”, cu cele mai moderne dotări pentru asigurarea securităţii pieselor, a explicat duminică Ernest Târnoveanu, directorul Muzeului Național de Istorie a României, într-o conferință de presă.

Directorul de muzeu a catalogat jaful de la expoziția din Drents ca fiind unul „ieșit din comun”. „Este primul jaf în care s-a folosit explozibil în cazul unui muzeu european. S-a intrat în clădire, din afară, folosind explozibil. Nu a fost o practică în sistemul actual până în acest moment”, a precizat Ernest Târnoveanu. 

„Assen e un oraş de 70.000 de locuitori, situat într-o provincie extrem de bogată şi industrializată a Olandei. Spre deosebire de România, unde sistemul muzeelor este foarte ierarhizat, în Olanda există zeci de muzee importante mai mici. În cazul Muzeului Drents, este cel mai vechi muzeu de arheologie din Olanda și unul dintre cele mai moderne din Olanda”, a explicat Ernest Târnoveanu, răspunzând la întrebările din spațiul public asupra faptului că piesele din tezaurul dacic al României au fost trimise la o expoziție într-un oraș mic din străinătate.

Sursa: Scandalul jafului din tezaurul dacic. Directorul Muzeului Național de Istorie a fost dat afară. Natalia Intotero: I-am solicitat să-și prezinte demisia de onoare, a refuzat – HotNews.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentMirel Rădoi a ajuns la Craiova! Primele imagini cu noul antrenor al oltenilor » Cine l-a întâmpinat
Articolul următorCum arată Viviana, soția lui Mirel Rădoi. La 43 de ani, jumătatea noului antrenor de la Craiova atrage toate privirile