Scandal ca în filme într-o firmă din Cluj-Napoca, acolo unde un angajat nervos și-a bătut fostul șef și i-a vandalizat mașina, pentru a se răzbuna.
Totul s-a petrecut în urmă cu câteva luni, însă cazul a fost făcut public doar astăzi. Conform ȘtirideCluj, fostul angajat a vrut neapărat să-și facă singur dreptate, după o ceartă cu fostul șef. A venit nervos la sediul companiei și l-a luat la bătaie pe bărbat.
Un fost angajat și-a bătut măr fostul șef și i-a vandalizat mașina
Tânărul de 26 de ani și-a speriat inclusiv colegii, care au fugit din sediul firmei, speriați. Aceștia au sărit pe o fereastră și s-au adăpostit într-o benzinărie. Nervos din cale afară, agresorul s-a răzbunat și pe mașina șefului său, provocând pagube de 1.500 de euro.
Magistrații au dispus acum condamnarea agresorului la 1 an și 5 luni de închisoare cu suspendare, dar și la plata unor daune morale de 2.000 de euro. Potrivit anchetatorilor, bărbatul a avut un conflict mai vechi cu șeful său, astfel că a sosit în ziua respectivă la sediul firmei pentru a se răfui cu acesta.
Martorii la incident spun că agresorul a intrat furios în sediul firmei și l-a amenințat cu moartea pe șeful său. ”Acum te-am prins și te omor”, i-a transmis fostul angajat. În acest scandal au intervenit doi angajați care au reușit să aplaneze pentru moment conflictul și să fugă, împreună cu șeful lor, într-o bucătărie.
Colegii bărbatului s-au simțit în pericol din cauza atitudinii acestuia
La întreaga scenă a asistat și soția șefului, care la rândul său a fost amenințată cu moartea și cu bătaia. Se pare că tânărul nervos a fugărit-o pe aceasta într-o parcare subterană, dar nu a reușit să o prindă. Un alt martor spune că a auzit cum agresorul striga ”vă omor pe toți”.
”Urmare a comportamentului extrem de agresiv adoptat de către inculpat, angajaţii de la departamentul call center s-au speriat atât de tare încât au ieşit afară din clădire pe fereastră -aspect confirmat prin menţiunile procesului-verbal de vizionare a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere video amplasate în vecinătatea locului comiterii faptei.
Imediat după, angajaţii au părăsit curtea societăţii şi s-au adăpostit în sediul unei benzinării Rompetrol din vecinătate până la plecarea inculpatului, deoarece le-a fost frică de acesta. Mai mult decât atât, din declaraţia martorului reiese că, după ce au ieşit toţi angajaţii în curtea societăţii, inculpatul le-a spus să plece acasă, că îi omoară pe toţi”, au reținut magistrații de la Judecătoria Cluj-Napoca. Înainte să plece acasă, angajatul nervos a distrus luneta mașinii șefului, o limuzină marca Mercedes, cauzând pagubă de 1.500 de euro.