Dan Vîlceanu afirmă că îşi va anunţa demisia din funcţia de secretar general al PNL, sâmbătă, la şedinţa Biroului Executiv al formaţiunii.
El a suținut că a ales să facă asta pentru că nu vrea să participe la “un bâlci” care are loc, în prezent, în PNL.
Vîlceanu a precizat că şedinţa de sâmbătă are loc după ce preşedintele PNL a primit solicitări în acest sens, în schimb Secretariatul General nu a primit nicio solicitare.″Şedinţa convocată mâine este una statutară şi chiar s-a făcut la solicitările pe care preşedintele partidului le-a primit. (…) Colegi din BEx au primit mesaj să vină într-o şedinţă, după aceea au primit un alt mesaj de la Secretariatul General că e mâine şedinţă de BEx. În ceea ce mă priveşte pe mine, eu nu vreau să particip la un asemenea bâlci, şi la şedinţa de mâine îmi voi anunţa demisia din funcţia de secretar general, urmând ca colegii să facă lucrurile aşa cum doresc, dar nu sub supravegherea mea”, a precizat Dan Vîlceanu, vineri, la sediul central al PNL, potrivit Agerpres.
“A fost convocat un BEx mâine, mi se pare normal să mă duc mâine în faţa colegilor. În ceea ce mă priveşte, cel puţin din această poziţie de secretar general va trebui să fiu garantul respectării tuturor procedurilor în partid ori, în condiţiile în care circulă cu mesaje din astea, nu vreau să se întâmple. E vorba de o situaţie absolut penibilă”, a spus Vîlceanu.
Întrebat despre o posibilă plecare a sa de la conducerea ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu a arătat că nu are drept scop în viaţă să fie ministru “toată viaţa”.Sursa: Agerpres