Acasă Stiri Salariul minim nu crește în 2026. Purtătoarea de cuvânt a guvernului Ilie...

Salariul minim nu crește în 2026. Purtătoarea de cuvânt a guvernului Ilie Bolojan dă vestea care afectează milioane de români: „Subiectul este în acest moment în analiza premierului”

13
0

Ioana Ene Dogioiu, purtătoarea de cuvânt a guvernului Ilie Bolojan, a făcut anunțul care dă fiori pe șira spinării a milioane de români. După ce facturile au crescut și prețurile au explodat, guvernul ar urma să nu crească deloc salariul minim în 2026.

Salariul minim brut pe țară garantat în plată a fost majorat, la 1 ianuarie 2025, la 4.050 de lei brut, adică 2.574 de lei „în mână”. Premierul Ilie Bolojan analizează în aceste momente nivelul la care ar putea să crească salariul minim în 2026, însă informațiile preliminare sugerează că nu va crește deloc.

Salariul minim nu va crește la 1 ianuarie 2026

Este ipoteza enunțată de purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Ene Dogioiu, care a spus că, în principiu, nu va exista o creștere a salariului minim pentru anul 2026.

„Subiectul este în analiza premierului și în momentul în care l-am întrebat mi-a răspuns: în principiu, subliniez, în principiu salariul minim nu va crește. Dar subiectul este în acest moment în analiza premierului”, a precizat Ioana Dogioiu joi, 16 octombrie, într-o conferință de presă.

Întrebară dacă decizia a fost discutată în Coaliție, purtătoarea de cuvânt a guvernului Ilie Bolojan a evitat să dea un răspuns concret.

„Ce se întâmplă în coaliție se întâmplă în coaliție”, a transmis aceasta.

Disputa se desfășoară într-un context european mai larg, în care România și-a asumat, prin directivele Uniunii Europene, să coreleze veniturile cu costul vieții și productivitatea. Mediul de afaceri, în schimb, susține că o creștere a salariului minim va afecta IMM-urile și cheltuielile companiilor.

Ministerul Muncii continuă să facă calcule pentru a estima eventualele majorări. Conform scenariilor prevăzute de directiva europeană privind salariul minim, nivelurile analizate sunt: nivelul minim – 47% din salariul mediu brut (4.314 lei), nivelul intermediar – 50% (4.590 lei), și nivelul maxim – 52% (4.773 lei). Guvernanții pot, însă, să stabilească și un procent cuprins între aceste valori.

Sursa: Salariul minim nu crește în 2026. Purtătoarea de cuvânt a guvernului Ilie Bolojan dă vestea care afectează milioane de români: „Subiectul este în acest moment în analiza premierului”

Lasă un răspuns