Acasă Stiri S-a decis: salariul minim, majorat de la 1 iulie 2026. Cât bani...

S-a decis: salariul minim, majorat de la 1 iulie 2026. Cât bani va ajunge să ia orice român. Ce alte măsuri a convenit Coaliția

24
0

S-a decis o nouă schimbare în Coaliția de guvernare, de această dată fiind vorba despre salariul minim, ce va fi majorat de la 1 iulie 2026. Orice român va încasa acești bani din vara anului viitor

Coaliția de guvernare a ajuns la un acord privind salariul minim, acesta urmând să fie majorat de la 1 iulie 2026. Pe lângă această măsură, politicienii au mai ajuns la un consens și privind tăierile din administrația centrală.

S-a decis: salariul minim, majorat de la 1 iulie 2026

Liderii PNL, PSD, USR, UDMR și ai minorităților naționale au decis mai multe măsuri care vor face parte din Pachetul 3 de reforme, dar și din ordonanța trenuleț din anul 2026. În urma unei ședințe tensionate ce a ținut peste trei ore, Coaliția a decis educerea la 0,5% a impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) de la 1 ianuarie 2026 și eliminarea acestuia din 2027.

De asemenea, salariul minim brut va crește la 4.325 de lei de la 1 iulie 2026. Se vor face și tăieri, respectiv 10% din veniturile parlamentarilor și senatorilor și din subvenția pentru partide.

„Pentru administraţia locală a fost menţinută decizia anterioară a coaliţiei. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) urmează să definitiveze actul normativ în vedere angajării răspunderii Guvernului”, a transmis Guvernul.

Și administrația locală va trece printr-o tranziție importantă întinsă pe o perioadă de un an în 2026. În acest timp, autoritățile locale vor avea timp și libertate de mișcare să reducă cheltuielile de personal, fie prin reorganizare sau reducerea numărului de angajați, fie prin scăderea salariilor, astfel încât să se ajungă la limita impusă a cheltuielilor.

PSD revendică principalele măsuri de stimulare a economiei

Măsurile de stimulare a economiei vor fi detaliate înainte de adoptarea bugetului pentru 2026 urmând să fie incluse în proiecția bugetară de anul viitor.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a transmis miercuri seară că deciziile adoptate în ședința coaliției de guvernare reprezintă o validare a pozițiilor susținute de social-democrați în ultimele luni, pe fondul negocierilor tensionate dintre partenerii de guvernare.

„PSD a apărat interesele salariaților, ale gospodăriilor țărănești și ale economiei naționale! Astfel, măsurile de stimulare a economiei propuse de PSD încă de la începutul acestei toamne vor fi detaliate înainte de adoptarea bugetului pentru 2026 și vor fi incluse în proiecția bugetară de anul viitor!”, a transmis liderul social-democrat pe pagina sa de Facebook.

Sursa: S-a decis: salariul minim, majorat de la 1 iulie 2026. Cât bani va ajunge să ia orice român. Ce alte măsuri a convenit Coaliția – Fanatik News

Lasă un răspuns