Mihai Rotaru nu-și face mari iluzii în ceea ce privește partea a doua a sezonului. Patronul Universității Craiova a spus ce obiective realiste are echipa după această pauză de iarnă.
Mihai Rotaru: „Cine se gândește la titlu, visează”
„Din perspectiva jocului, nu am arătat rău. Am jucat bine cu FCSB, cu Viitorul, cu Botoșani, am fost echipa mai bună în aceste meciuri. Doar cu UTA am câștigat un punct norocos, în rest n-am arătat rău.
Asta ne dă speranțe, vor urma și rezultatele. Nu ne gândim la titlu. Dacă se gândește cineva, o face noaptea, pe întuneric, când visează. Nu credem în minuni, trebuie să fim cinstiți.
Obiectivul acum ar fi să obținem un loc 2 sau un loc 3 și să câștigăm Cupa României. Noi avem încredere în antrenor. Suntem genul de club care vrem să acordăm încredere antrenorului, nu vrem să schimbăm antrenorul la fiecare bătaie de vânt.Avem în credere în Laurențiu Reghecampf, echipa trebuie să demonstreze. Chiar cred că el va reuși aici”, a spus Mihai Rotaru la Digi Sport Special.
Universitatea Craiova vrea să facă doar „două-trei transferuri”
Universitatea Craiova a încheiat anul 2021 pe locul 5, cu 32 de puncte din 21 de etape. Astfel, oltenii se află la 25 de lungimi în spatele liderului CFR Cluj.
Patronul Mihai Rotaru e convins totuți că echipa nu are nevoie de prea multe transferuri.
„Suntem în discuții, suntem în negocieri. Sperăm să închidem perioada că măcar două transferuri. Adică ar fi minim două transferuri, maxim trei”, a precizat Rotaru.
sursa:https://www.digisport.ro/fotbal/liga-1/mihai-rotaru-cine-se-gandeste-la-titlu-viseaza-care-sunt-obiectivele-universitatii-craiova-cate-transferuri-va-face-1472293?fbclid=IwAR0YhTZTFsjYd1QjXldbjz3rbN6v_Smlm8dPutQF_0ubNJpK8CzQDI4_VYU