Grupul de Comunicare Strategică anunță că în data de 21 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 367 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).
Dintre cele 367 de persoane confirmate pozitiv, 52 au fost declarate vindecate și externate (36 la Timișoara, 11 la București, 3 la Craiova, unul la Constanța și unul la Iași).
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, transmisă ieri, 20 martie, ora 13.00, au fost înregistrate alte 59 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între un an și 74 de ani.
La ATI, în acest moment, sunt internați 14 pacienți, din care 3 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 4.207 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 55.198 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.915 de teste, din care 40 în unități medicale private.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.501 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 5.704 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 117 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția a aplicat 329 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.
Grupul de Comuniare reamintește cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
Sursa: digi24