Primarul Municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, este dezamăgit de modul în care sunt percepute județul Gorj și municipiul Târgu Jiu la nivelul Bucureștiului. Edilul afirmă că angajații din ministere ne privesc ca pe niște „reclamangii”, din cauza numărului foarte mare de sesizări venite din județ. Romanescu spune că ne aflăm în primele două județe din țară în ceea ce privește plângerile trimise către București, iar acest lucru nu este normal. El consideră că societatea ar trebui să se consolideze pe alte tipuri de relații.
„Am impresia că societatea în care trăim se consolidează pe cu totul alte relații, pentru că am devenit mult mai răi decât eram și sper să nu ajungem și mai răi. Invidia, răutatea, agresivitatea în vorbe și în fapte au pus stăpânire pe noi și este un lucru grav pentru viitor. În momentul în care ajungem să ne certăm cu toată lumea… Culmea este că suntem dați ca exemplu negativ la nivel național. Când vorbești de Gorj și de Târgu Jiu, vorbești de reclamații! Oriunde te-ai duce, în ministere suntem pe locurile 1-2, alături de Iași – dar nu putem compara Iașiul cu Târgu Jiu, pentru că acolo sunt sute de mii de locuitori. Noi suntem în primele două poziții”, a declarat primarul Municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.