Acasă STIRI SPORTIVE Restart cu promisiuni

Restart cu promisiuni

828
0

CS Universitatea Craiova a susținut ieri o conferință de presă, în care noul președinte Marcel Popescu și noul antrenor Gigi Mulțescu s-au prezentat și au gâdilat urechile suporterilor cu obiective îndrăznețe.

RECLAMĂ

Marcel Popescu și-a început discursul explicând cât de veritabil este clubul pe care îl conduce, amintind de decizia de miercuri a Curții de Apel București cu privire la dreptul de deținere și folosință a stemei cu leul, și a punctat că nu mai acceptă apelativele de gen CraiOlguța, ci doar Universitatea Craiova.

„Mă bucur că după 25 de ani mă întorc acasă și găsesc o situație clară. Există un singur club, cel pe care îl reprezint, există doar Universitatea Craiova. Aș dori ca glumițele cu care este apelată Universitatea Craiova, gen CraiOlguța, să înceteze. Palmaresul l-au deținut milioanele de suporteri. Echipa este Universitatea Craiova, este a orașului și încearcă reîntoarcerea în marea performanță“, a punctat noul conducător, explicând că atacurile răutăcioase din trecut la adresa clubului le-a făcut din cauza „situației confuze“ create de Adrian Mititelu, finanțatorul FC Universitatea.

Marcel Popescu a punctat apoi care este obiectivul său și al staff-ului tehnic: „Faptul că Universitatea Craiova în sezonul trecut a fost în play-out îl consider ultimul accident nefericit din viața și din evoluția celui mai mare club din provincie. Numele Craiovei nu poate fi asociat cu mediocritatea, rămânerea în prima ligă nu poate să constituie un moment de euforie. Știu ce am de făcut, și Gigi Mulțescu știe, dar suntem conștienți de un singur lucru: că singuri nu vom reuși. Cu suporterii alături, Craiova va deveni, 100%, o forță a fotbalului românesc“.

„Bugetul este atât de mare încât se fac plățile la zi“

Întrebat despre numirea dinamovistului Gigi Mulțescu la cârma echipei, Marcel Popescu i-a asigurat pe fani că decizia i-a aparținut în totalitate: „Finanțatorul Mihai Rotaru mi-a dat mână liberă. Nu am discutat cu mulți antrenori, cu Gigi am vorbit de la început“.

Chestionat cu privire la bugetul pentru noul sezon, președintele craiovean, care s-a înfierbântat explicând că el nu a trădat niciodată Craiova, a devenit ușor acid, refuzând să facă publică organigrama clubului. De asemenea, ofițerul de presă se străduia din răsputeri să impună o nouă regulă cerută de mai-marii grupării, care au decis ca în cadrul conferințelor să nu fie puse mai mult de trei întrebări pentru un oficial al clubului, „baraj“ peste care s-a trecut cu greutate ieri.

„Organigrama clubului? Nu este subiect de conferință de presă! O prezentăm pe site. Buget? În ultimul timp lumea este preocupată de câți bani ai. Asta este problema noastră câți bani avem. Dacă aveți elemente care spun că la Universitatea Craiova nu s-au plătit jucătorii, salariile angajaților sau terți, poți să mă întrebi de ce nu s-au plătit. Bugetul este atât de mare încât se fac plățile la zi“, a subliniat Marcel Popescu.

Mulțescu: Pe mine m-a convins proiectul

La rândul său, antrenorul Gigi Mulțescu a explicat ce vrea să realizeze cu CS Universitatea Craiova, menționând că își dorește să aducă la echipă patru jucători titulari.

„Pe mine m-a convins proiectul, problema banilor a trecut pe planul secund. Sunt niște sume pentru obiectiv, pentru că pe mine mă stimulează performanța. Mă simt un privilegiat că am fost ales să fac parte din acest mare club din provincie. Cunosc lotul și m-am informat și despre tinerii care pot să treacă la prima echipă. Elementul local mă interesează foarte tare. După aceea se va face completarea lotului pe criterii de valoare și în funcție de posturile deficitare, să existe concurență. Obiectivul nostru este să ajungem într-o cupă europeană. Nu am spus accederea în play-off, pentru că aia este condiția de bază“, a spus Mulțescu, explicând cauzele deselor plecări de la echipele pe unde a activat: „Nu am plecat pentru că nu am avut performanțe, ci pentru că au fost alte interese. Am coloană vertebrală, n-am cifoză sau scolioză și n-am putut să mă îndoi și să accept imixtiunile conducătorilor. La Craiova am cerut să nu se implice conducerea și sunt convins că așa va fi. Am hotărât că avem nevoie de patru jucători titulari. E vorba de un portar, un stopper de picior stâng, pentru că nu avem acum, un playmaker și un atacant. Ne mai trebuie un fundaș dreapta, dar Robert Petre a jucat bine cu Petrolul acolo și este o soluție“.

Spre final, Gigi Mulțescu a anunțat și colaboratorii săi: „Daniel Timofte este antrenorul secund, Ion Colonel – preparatator și Cătălin, fiul meu, antrenor cu portarii. Asta este echipa cu care eu am avut succes pe unde am fost, sunt mulțumit de ei. E normal să ai o echipă cu care să te înțelegi din priviri. Nu avem timp să spun ce vreau eu și să… Mai sunt și alți colaboratori. Iosif Rotariu e și el cu treaba lui“.

Întrebat ce se va întâmpla cu vechiul staff, președintele Marcel Popescu a garantat că tehnicienii care au dus greul până acum nu dispar din „peisaj“, dar nu a explicat situația lor: „Nu se va renunța la Silviu Lung, Cornel Blejan și ceilalți, veți vedea“.

Reunirea echipei va avea loc luni.sursa: gds.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentIon Prioteasa, propus pentru un nou mandat de președinte al CJ
Articolul următorAlina Puscas, o graviduta in pozitii provocatoare si cu sanul la vedere!