UPDATE 15.20. Dan Andronic, directorul ziarului Evenimentul Zilei, a fost ridicat de către DNA în dosarul lui Truică şi dus la audieri. Potrivit informaţiilor existente calitatea acestuia este de suspect. De asemenea, locuinţa acestuia a fost percheziţionată de către DNA.
UPDATE: Remus Truică a fost dus la audieri la DNA Brașov.
UPDATE 14.00 Fostul consilier a lui Călin Popescu Tăriceanu, Andrei Marcovici, a fost ridicat de DNA Braşov şi dus la audieri, în dosarul care il vizează pe Remus Truică. Potrivit surselor citate prejudiciul estimat s-ar ridica la 136 milioane euro.
De asemenea, conform surselor, cu mandat ar fi fost luat și Claudiu Lucian Mateescu, director general Impact, anunţă Agerpres. Dosarul este instrumentat de DNA Brașov și a fost disjuns din cel al lui Viorel Hrebenciuc.
DNA a anunțat miercuri că procurorii efectuează nouă percheziții în municipiul București și județul Ilfov, într-un dosar privind fapte de corupție comise în perioada 2006 — 2015.
„(…) Sunt efectuate percheziții domiciliare în 9 locații situate în municipiul București și județul Ilfov, reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, se arată într-un comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Remus Truică, plasat sub control judiciar în dosarul creditelor BRD
În noiembrie, omul de afaceri Remus Truică a fost citat la Direcția Națională Anticorupție în dosarul creditelor frauduloase luate de la BRD, după ce DIICOT și-a declinat competența în acest caz în favoarea DNA.
El ar fi fost chemat de procurori, potrivit unor surse judiciare, pentru prelungirea măsurii controlului judiciar. Inițial, Remus Truică a fost pus sub acuzare de DIICOT pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu și complicitate la spălare de bani.
De asemenea, Truică a fost pus sub control judiciar, iar pe averea sa (conturi bancare, terenuri și imobile, inclusiv casa din Snagov) a fost instituit sechestru asigurător până la concurența sumei de 35 milioane euro. În același dosar, fosta soție a lui Truică, Irina, este urmărită penal pentru constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune și spălare de bani.
Totodată, alte 27 de persoane s-au ales cu dosar penal, printre care se află fostul senator Sorin Roșca-Stănescu, omul de afaceri Adrian Sârbu, precum și foști și actuali directori ai BRD, Sorin Popa (fost vicepreședinte BRD), Lucian Cojocaru, Alexandru Claudiu Cercel Duca, Gabriela Ștefănescu Gavrilescu, Dana Băjescu, Andrei Mihail Nanu, Elena Duhomnicu, Monica Ceaușu, Alice Monac, Alexandru Lucian Anghelescu.
Conform DIICOT, la sfârșitul anului 2007, la nivelul conducerii executive a BRD a fost inițiat și constituit un grup infracțional organizat în scopul acordării de credite, cu încălcarea normelor de creditare, atât cele interne, cât și cele emise de BNR, unor persoane fizice și/sau societăți comerciale, activitatea infracțională concretizându-se în obținerea unor importante sume de bani din săvârșirea subsecventă a unor infracțiuni de înșelăciune. Prejudiciul cauzat BRD se ridică la aproximativ 43,5 milioane de euro.