Acasă Stiri Reacție dură a NATO după atacul Iranului asupra bazelor SUA din Irak....

Reacție dură a NATO după atacul Iranului asupra bazelor SUA din Irak. „Să se abţină de la noi violenţe”

437
0

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat miercuri tirurile iraniene asupra bazelor din Irak utilizate de americani, pe contul său de Twitter, informează AFP.

RECLAMĂ

Aceste tiruri au fost prima ripostă militară după asasinarea influentului general iranian Qassem Soleimani în atacul american cu dronă de pe 3 ianuarie. Miliţiile pro-iraniene din Irak au anunţat şi ele miercuri atacuri de represalii împotriva trupelor americane.

„NATO cere Iranului să se abţină de la orice noi violenţe”, a postat Jens Stoltenberg pe contul său de Twitter. Potrivit unui responsabil al organizaţiei, în rândul trupelor Alianţei Nord-Atlantice însărcinate cu instruirea forţelor irakiene nu s-au înregistrat victime, informează Agerpres.

Din cauza tensiunilor în creştere în regiune, NATO şi-a suspendat sâmbătă operaţiunile de instruire a armatei irakiene. Marţi, organizaţia a anunţat că o parte din personalul său care este staţionat în Irak va fi transferat temporar în străinătate din motive de securitate.

Marea Britanie și Franța condamnă atacul

Premierul britanic Boris Johnson a condamnat miercuri atacul iranian întreprins ca măsură de retaliere după uciderea de către SUA, săptămâna trecută, a generalului Qassem Soleimani.

„Bineînţeles condamnăm atacul asupra bazelor militare irakiene care găzduiesc forţe ale coaliţiei. Iranul nu ar trebui să repete aceste atacuri necugetate şi periculoase, ci trebuie în schimb să treacă urgent la detensionare”, a spus Johnson în faţa parlamentului.

Franţa a condamnat şi ea tirurile iraniene cu rachete. „Prioritatea trebuie să fie mai mult ca niciodată detensionarea situaţiei. Ciclul violenţei trebuie să fie întrerupt”, a precizat ministrul de externe francez Jean-Yes Le Drian într-un comunicat.

Franţa – care nu a condamnat raidul american în care a fost ucis generalul iranian Qassem Suleimani – este în contact cu toate părţile „pentru a încuraja reţinerea şi responsabilitatea”, a adăugat Le Drian.

Pe de altă parte, ministrul italian de externe Luigi Di Maio a afirmat că un nou război în Orientul Mijlociu ar crea o criză a migraţiei şi ar alimenta terorismul.

Loviturile Iranului asupra bazelor militare din Irak în care se află soldaţi americani, un răspuns la uciderea de către SUA a generalului iranian Qassem Soleimani, sunt „un act grav care sporeşte tensiunea într-un context deja critic şi foarte delicat”, a postat Di Maio pe Facebook.

„Din nefericire, istoria se repetă. Facem apel la ambele părţi să acţioneze cu moderaţie şi responsabilitate. Regiunea s-a confruntat cu instabilitate timp de decenii, iar un nou război va duce la proliferarea celulelor teroriste şi la noi fluxuri migratorii. Acest lucru nu mai este acceptabil. Să învăţăm din greşelile trecute şi să ne întoarcem la dialog”, a adăugat Di Maio.

În acelaşi timp, ministrul german de externe a făcut apel la Teheran şi alţi actori militari să pună capăt oricărei noi escaladări a tensiunilor în Orientul Mijlociu.

„Facem apel la Iran să se abţină de la orice paşi care ar putea duce la o nouă escaladare”, a spus Maas la Berlin.

„Am fost în contact cu toate părţile timp de mai multe zile pentru a lucra pentru calmarea situaţiei. Facem apel la toată lumea să dea dovadă de prudenţă şi reţinere în această situaţie”, a adăugat el.

Sursa: stirile protv

RECLAMĂ
Articolul precedentCum ar fi fost prins Gică Craioveanu băut la volan și cât consumase. „Am auzit că am fost ‘turnat’ polițiștilor!”
Articolul următorVicepremierul Raluca Turcan, despre pensionare: „România nu este pregătită”