Acasă Stiri REACŢIA OFICIALĂ a MAI după moartea tragică a poliţistului de la Brigada...

REACŢIA OFICIALĂ a MAI după moartea tragică a poliţistului de la Brigada Rutieră

570
0

Ministerul Afacerilor Interne a transmis, duminică, un comunicat de presă referitor la circumstanțele producerii accidentului din seara zilei de 20 octombrie, în urma căruia şi-a pierdut viaţa poliţistul Bogdan Cosmin Gigină.

RECLAMĂ

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a deschis, la data de 20 octombrie a.c., o anchetă în care se fac cercetări privind cauzele și împrejurările producerii accidentului. Potrivit prevederilor Codului de Procedură Penală, privind Competenţa Procurorului, „procurorul conduce şi controlează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliţiei judiciare şi a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege”. Conform prevederilor legale, MAI şi reprezentanții săi, inclusiv ministrul afacerilor interne, nu pot face declarații publice sau prezenta detalii pe acest subiect înainte de finalizarea anchetei.

Ministerul Afacerilor Interne respectă întocmai prevederile legale și acordă sprijin activ tuturor instituţiilor abilitate să soluţioneze această cauză„, a transmis Ministerul Afacerilor Interne, duminică, într-un comunicat de presă.

Poliția Capitalei a anunțat că polițistul se afla în coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea. „Polițistul Bogdan Cosmin Gigină se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu specifice poliției rutiere, conform reglementărilor legale în domeniu, fiind angrenat în dispozitivul mobil și fix de fluidizare a traficului rutier în București, asigurând deplasarea în siguranță a coloanei oficiale, precum și a celorlalți participanți la trafic”, a precizat Poliția Capitalei.

Potrivit martorilor, polițistul a pierdut controlul asupra motocicletei și nu a mai putut evita impactul cu gardul ce împrejmuia o groapă săpată în asfalt.

Polițistul de la rutieră Bogdan Cosmin Gigină, care și-a pierdut viața într-un accident de motocicletă în timp ce se afla în fruntea unei coloane oficiale, a fost înmormântat cu onoruri militare vineri la Cimitirul Ghencea Civil.

El a încetat din viață la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost transportat după ce, în seara de 20 octombrie, a fost implicat într-un accident în timp ce se afla în misiune.

sursa: http://www.romaniatv.net/reactia-oficiala-a-mai-dupa-moartea-tragica-a-politistului-de-la-brigada-rutiera_252735.html#ixzz3pZYQR98G

RECLAMĂ
Articolul precedentRegele Mihai împlineşte 94 de ani. Aniversarea, umbrită de suferinţa Reginei Ana
Articolul următorBăsescu a fost ales preşedinte al Mişcării Populare: „E păcat să plec cu experienţa acumulată”