Acasă Monden Răsturnare de situaţie în dosarul fostului preot Pomohaci / I s-a înfundat!

Răsturnare de situaţie în dosarul fostului preot Pomohaci / I s-a înfundat!

334
0

Procesul fostului preot Cristian Pomohaci a intrat în linie dreaptă, iar avocaţii “părintelui” i-au dat o lovitură la care acesta nu se aştepta

RECLAMĂ

Puşi în situaţii delicate şi ameninţaţi cu sancţiuni, din cauza lui Pomohaci, care a luat la mişto instanţa timp de un an, apărătorii inculpatului în sutană au decis să-l lase singur în faţa judecătorilor. Astfel, la cel mai recent termen al dosarului în care Pomohaci este acuzat de evaziune fiscală, avocaţii au depus documente din care rezultă că nu îl mai reprezintă pe acesta. Drept urmare, instanţa a dispus ca infractorul (Pomohaci a recunoscut faptele – n.r.) să fie apărat la următorul termen de un avocat din oficiu: “Acordarea unui nou termen de judecată. Emiterea unei adrese la Baroul Mureş pentru desemnarea unui avocat din oficiu pentru inculpat. Stabileşte termen de judecată la data de 02 decembrie 2019, când se va soluţiona cauza în lipsa inculpatului având în vedere concluziile exprimate la punctul 24 a minutei întâlnirii Preşedinţilor Secţiilor Penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale Curţilor de Apel”.

Anterior acestei decizii, judecătorii i-au somat pe avocaţii lui Pomohaci să se prezinte la proces, în caz contrar riscând o amendă judiciară. „Stabileşte un nou termen de judecată la data de 18 noiembrie 2019. Citarea inculpatului. Emiterea de adrese către domni avocaţi Dura George şi Cruceru Alina, cu menţiunea de a se prezenta personal sau prin substituent la viitorul termen de judecată, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare”, au decis judecătorii, sătui de amânările avocaţilor şi de tupeul lui Pomohaci, care de un an refuză să se prezinte la bară, pentru a fi audiat.

Judecătorii au suspectat că Pomohaci s-ar folosi chiar şi de documente medicale false pentru a fenta legea, aşa că au solicitat Spitalului Braşov să explice care este adevărul: “Dispune emiterea unei adrese către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov pentru a comunica la dosarul cauzei dacă inculpatul Pomohaci Cristian Dorin a fost sau este internat la această unitate medicală, în caz afirmativ în ce perioadă s-a aflat internat şi sub supravegherea cărui medic s-a aflat, precum şi scopul internării”.

Dosarul în care Pomohaci este judecat se referă la mai multe fapte de evaziune fiscală, valoarea totală a prejudiciului fiind de aproape 700.000 de lei. În urmă cu un an şi jumătate, Parchetul General a anunţat că a început urmărirea penală în cazul fostului preot Cristian Pomohaci pentru evaziune fiscală în formă continuată, iar dosarul a ajuns în scurt timp pe masa judecătorilor, fiindcă Pomohaci a recunoscut faptele, sperând la o pedeapsă mai blândă. “În perioada ianuarie 2012 – octombrie 2017, sustrăgându-se de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prevăzute de Codul fiscal, a declarat la organul fiscal teritorial venituri obținute din cedarea folosinței bunurilor imobile aflate în proprietatea sa mai mici decât cele obținute în realitate. În mod concret, suma nedeclarată de suspectul Pomohaci Cristian-Dorin este de 684.487 lei (echivalentul a 152.883 euro), aferentă cedării folosinței a 11 bunuri imobile deținute. Aceasta a avut drept consecință prejudicierea bugetului general consolidat al statului cu suma totală de 136.572 lei, din care 114.687 lei reprezintă impozit pe venit, iar 21.885 lei contribuția la asigurările sociale”, era menţionat în comunicatul Ministerului Public.

Sursa: spynews

RECLAMĂ
Articolul precedentRădoi, urmașul lui Pițurcă! ”Urmează același traseu ca mine!” Ce mesaj are Piți pentru actualul selecționer
Articolul următorPițurcă: „Martic trebuia să fie titular!”