Acasă Stiri Rareş Bogdan, despre profitul record al OMV Petrom şi taxa de solidaritate:...

Rareş Bogdan, despre profitul record al OMV Petrom şi taxa de solidaritate: „Îl rog respectuos pe domnul Câciu să dea explicații”

361
0

Rareș Bogdan, șeful delegației PNL la Parlamentul European, a comentat situaţia OMV Petrom care a reuşit să facă un profit record din scumpirile care i-au sărăcit pe români.Cea mai importantă companie de petrol și gaze din România, OMV Petrom a înregistrat în 2022 un profit record de 2,1 miliarde euro, de aproape 2 ori mai mare decât precedentul record, realizat în 2013, de 1,1 miliarde de euro.

RECLAMĂ

Compania OMV Petrom a susținut, astăzi, că nu datorează taxa de solidaritate statului român invocând faptul că potrivit codurilor CAEN au o cifră de afaceri în zona de comercializare, produse petroliere, gaze naturale și electricitate, sub 75%, şi astfel conform legii nu datorează nicio taxă.

Întrebat despre aceste declarații Rareș Bogdan, șeful delegației PNL la Parlamentul European, a solicitat ferm ministrului de Finanțe, Adrian Câciu, să ia măsuri pentru a stopa batjocura Austriei la adresa românilor, dar şi la adresa Comisiei Europene şi a altor state care plătesc aceste taxe de solidaritate. „Din păcate, Guvernul Austriei continuă, pentru că acum ne explică, că nu pot face majoritate decât eventual cu FPO, deci cu partidul de extremă dreaptă care are 25 % și care are ca temă principală antimigrația.

„România trebuie să arate că este un stat puternic”

Deci posibil ca subiectul Schengen, mai ales după dezbaterea de astăzi și de ieri din Parlament European, să fie din ce în ce mai complicat.

Pentru că se introduce tema migrației tot mai accentuat în dezbaterea europeană, temă introdusă dinspre Austria sau cu ajutorul Austriei, dar la care achiesează și alte state.

Legat de OMV, cred că lucrurile trebuie legate în mod direct, pentru că aici am mai spus-o și o repet aici e vorba despre forța statului român și despre capacitatea statului român, care este acționar cu 22 % în compania OMV Petrom, de a arăta că este un stat puternic.

În cazul în care OMV va sfida, în continuare și ne va explica că a plătit taxe, dar în același timp va fi greu să ne explice cum a urcat la 10,4 miliarde fără să plătească în plus taxe pe această taxă de solidaritate, care este taxă europeană.

Este o taxă care s-a introdus din Austria în Germania, din Franța în Danemarca, în Spania, în Italia, în Cehia sau în Ungaria. Deci, nu e vorba aici de o taxă pe o suprataxă pe care o introduce doar România.

„Îl rog respectuos pe domnul Câciu să dea explicații”

Dar eu am o problemă pe care am evitat până acum o spun şi țin să o spun extrem de direct. Îl rog respectuos pe domnul Câciu, a cărui specialiști din departamentul juridic al Ministerului de Finanțe a transpus regulamentul din 4 octombrie a Comisiei Europene cu privire la suprataxarea companiilor din energie, să dea explicații cu privire la traducerea și transpunerea acestui regulament.

Pentru că acolo, la o lipsă de un cod CAEN, OMV-ul practic nu încadrează la peste 75 % activitate a companiei în comerț sau activități legate gaz, energie electrică, datorită scoaterii centralei de cogenerare CEN centralei de la Petroprad, acea centrală prin care practic, cu ajutorul gazului, OMV generează energie electrică.

Deci acea activitate care este una extrem de consistentă în activitate OMV Petrom este extrasă din activitatea companiei, astfel încât compania să se încadreze la sub 75 % barem fixat de e Comisia Europeană și să nu plătească acea taxă, care ar fi un cazul OMV Petrom pentru România undeva la 200 de milioane de euro poate chiar mai mult, pentru că calculul era făcut la 9 miliarde acum vedem că-i 10,4 miliarde adică undeva la 1,3 miliarde de lei este o sumă uriașă.

„România este luată la bătaie de joc”

Este o sumă care pe care statul român este obligat de cetățenii săi să încaseze și în cazul în care statul nu va reuși să aplice ANAF, Ministerul Finanțelor să aplice  încasarea acestei taxe cineva trebuie să răspundă pentru că mi se pare o sfidare 

Mi se pare un gest prin care pur și simplu România este luată în batjocuri, este luată la bătaie de joc.

Asta ca să continuăm cu bătaia de joc  care a fost la adresa României pe data de 8 decembrie moment în care, practic, Austria, fără înainte plauzibile, fără argumente logice, fără argumente legate real de cifrele de migranți care trec spre Ungaria sau spre Austria, prin Slovenia sau prin Croația, să aibă vreo legătură cu cifrele prezentate de cancelarul Nehammer.

„Austria contravine politicilor europene”

Și aici, deja Austria contravine politicilor europene, își așează întreaga politică împotriva a ceea ce înseamnă coeziune europeană și împotriva ceea ce înseamnă tratat european, venind cu o cu abordare proprie, care nemulțumește și nedreptățește 2 state ale Uniunii Europene. Românii n-au fost și nu sunt cetățeni de mâna a doua.

„Românii n-au fost și nu sunt cetățeni de mâna a doua”

Românii nu pot fi sfidați, iar în momentul acesta, noi, cei de la București, suntem obligați să punem toată presiunea posibilă pentru a încerca ca în următoarele 6 luni de zile pe președinția suedeză, adică în 8-10 martie sau în 22 -26, -22 24 iunie să punem pe unul dintre cele 2 consilii JAI cu rol decizional subiectul extinderii spațiului Schengen”, a spus Rareş Bogdan în emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3 CNN. 

sursa:https://www.antena3.ro/emisiuni/sinteza-zilei/rares-bogdan-pnl-despre-taxa-de-solidaritate-omv-petrom-parlamentul-european-664722.html

RECLAMĂ
Articolul precedentMomentul în care un taximetrist devastează un magazin de băuturi, în Bistrița. A spart sistematic totul în cale
Articolul următorBugetul Craiovei pe 2023, aprobat în formula stabilită de Olguţa Vasilescu