Un muncitor de la Combinatul Oltchim s-a sinucis după ce a aflat că este citat ca martor în două dosare de furt calificat de cupru.
Bărbatul, care era muncitor la Combinatul Oltchim, primise citaţie de la judecătorie pentru a se prezenta ca martor într-un proces cu persoane acuzate de furt calificat de cupru.
Muncitorul în vârstă de 51 de ani a lăsat un bilet de adio, în care a explicat gestul pe care l-a făcut. El era supus la presiuni din partea conducerii societăţii care îi cerea să divulge numele celor care furau cupru din unitate şi care îl ameninţau că, în caz contrar, îşi va pierde locul de muncă. Pe de altă parte, hoţii îl ameninţau şi ei că, dacă le va divulga numele, îi vor pune foc la casă, potrivit România TV.
La rândul lui, maistrul Mihai Iliescu, de 54 de ani, care era chiar şeful muncitorului care s-a sinucis, a ajuns la spital după ce a suferit un atac de panică când a aflat ce s-a întâmplat şi că este şi el citat ca martor.
Poliţia are în lucru două dosare pentru furt de cupru, iar prejudiciul se ridică la aproximativ 5.000 de lei. Hoţii riscă să primească pedepse de până la 15 ani de închisoare.