Acasă Stiri Raed Arafat vs. decizia CCR. Argumente pentru menținerea sancțiunilor

Raed Arafat vs. decizia CCR. Argumente pentru menținerea sancțiunilor

328
0

Secretarul de stat Raed Arafat, care la aflarea veștii că amenzile aplicate pentru nerespectarea ordonanțelor militare au fost considerate neconstituționale, a reacționat dur, își nuanțează declarațiile, pe Facebook, dar avertizează că, în lipsa sancțiunilor, situația poate să scape de sub control.

RECLAMĂ

Declarațiile lui Raed Arafat, care la Sinteza Zilei, a spus, printre altele, că decizia de relaxare a restricțiilor nu este bună, au stârnit multe reacții vehemente, inclusiv a lui Victor Ciutacu. Realizatorul tv a comentat pe Facebook: „Daca e cineva care-și va face praf, dupa criza coronavirus, capitalul de imagine urcat la cer, ăla e Raed Arafat. Notați-vă data și autorul memorabilei proorociri, că-s bătrân și nu mă arunc aiurea”.

Raed Arafat prezintă acum un punctul de vedere, aproape nervos, dorind să clarifice ce a vrut să spună, de fapt ”azi noapte, la emisiunea Sinteză Zilei, unde am explicat ce impact are decizia cu neconstituționalitatea amenzilor date pe nerespectarea măsurilor impuse în cazul COVID 19”.

Redăm, mai jos, postarea, pe Facebook, a șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat, Raed Arafat.

”Am spus clar că nu discut și nu comentez decizia în sine, însă este normal să semnalez că lipsa unor unelte care să descurajeze pe cei care nu vor să respecte regulile, în mijlocul unei bătălii în care respectarea regulilor este o condiție fundamentală pentru a preveni o catastrofă de sănătate publică de mari proporții, devine o problema majoră.

În situația în care se află întreagă lume, în care țări cu sisteme sanitare foarte avansate au fost puternic lovite, este normal să luăm orice măsură posibilă ca să apărăm viețile cetățenilor dar și a celor care lucrează în sistemul de intervenție și în sistemul sanitar.

Înțeleg perfect supărarea și frustrarea cetățenilor care doresc cât mai repede intoarcerea la normalitate dinaintea pandemiei. Faptul că în România impactul acestui virus a fost unul controlat și nu a atins proporțiile pe care le-a atins în unele țări face pe mulți să pună întrebări din ce în ce mai mult despre necesitatea mai departe a măsurilor luate la nivelul autorităților.

Mă întreb însă cum vom explică situația în cazul în care prin nerespectarea regulilor și prin măsuri de relaxare pripite care să ne ducă la “normalitatea” dorită și solicitată de o parte a populației și a operatorilor economici, am ajunge să pierdem tot ce am câștigat împreună în ultimele două luni, iar în loc să scadă cazurile și numărul deceselor acesta ar crește semnificativ.

Nimeni nu poate să vină cu un răspuns, la acest moment, prin care să garanteze că așa ceva nu are cum să se întâmple. De aceea devine necesară o relaxare graduală cu reguli și cu evaluări periodice pentru a evita ca situația să scape de sub control. Din respect pentru majoritatea care respectă regulile și fac tot posibilul să se protejeze și să protejeze pe semenii lor, trebuie să avem și mijloacele prin care putem lua măsuri împotriva celor care nu vor să respecte regulile punând viață majorității în pericol.

Nu discut în acest caz eventuale abuzuri sau nemulțumiri în ce privește aplicarea amenzilor și care pot oricând să fie soluționate pe cale legală, ci de măsurile care pot descuraja într-un mod eficient pe cei care nu au de gând să respecte regulile punând pe alții în pericol.

Faptul că virusul pare inocent pentru majoritatea care se infectează cu el, aceștia rămânând cu simptome ușoare sau chiar asimptomatice, nu schimbă și faptul că virusul este un ucigaș care cauzează afecțiuni complexe și uneori fatale pentru o parte din populație pe care suntem obligați să o protejăm.

Sper că postarea mea să clarifice punctul meu de vedere fiind, în poziția în care mă aflu, una din persoanele care nu are voie, sub nicio formă, să fie optimistă la acest moment și să spună că totul va fi bine!”

sursa: https://evz.ro/raed-arafat-vs-decizia-ccr-argumente-pentru-mentinerea-sanctiunilor.html

RECLAMĂ
Articolul precedent„Mereu mi-a placut de el!” Varianta surpriza pentru banca Craiovei dupa ce Papura si-a dat demisia! Nimeni nu s-ar fi gandit la el! Cine ar putea sa vina in Banie
Articolul următorLudovic Orban: Nu înseamnă că nu se mai dau amenzi. Au revenit la nivelul anterior Ordonanței de Urgență