Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, vineri, în contextul exploziei de pe Calea Rahova din București, că investigațiile continuă pentru a afla cine a rupt sigiliul. Totodată, Arafat a menționat că o victimă urmează să fie transportată în străinătate.
Arafat a transmis, la Antena3 CNN, că este nevoie să se afle cine a rupt sigiliul de blocul de imobile, care a dus la explozia de vineri dimineața.
„Am comunicat cu ISUB, am comunicat, prin domnul ministru al Energiei, direct cu ei. Au fost acolo și au vorbit cu cei de la ISUB, cu comandantul intervenției. Deci acest lucru trebuie discutat cu cei de la ISUB, cu cel care a coordonat intervenția propriu-zisă, pe linie tehnică, și trebuie vorbit cu dânșii, dacă au explicat acest lucru. Dar, în niciun caz, relevanța acestui aspect este alta. Dacă și compania a fost acolo, și-a făcut treaba și a sigilat, iar cineva a desigilat ulterior, atunci trebuie clarificat cine a făcut acest lucru. Acolo a fost problema. Dacă totuși cazul a fost închis, cum a ajuns să fie redeschis? Aceasta este, de fapt, întrebarea care se pune în acest moment. Nu pot să vă spun nimic până nu vor ieși parchetele și autoritățile competente să explice ce s-a întâmplat”, a precizat Arafat.
O victimă, trimisă în Austria
Cât despre starea victimelor, Arafat a precizat că cel puțin un rănit urmează să fie transferat în străinătate.
„Ministerul nostru de Interne, prin omologii din Austria, a găsit un loc și se pregătesc demersurile pentru obținerea autorizațiilor, astfel încât transferul să se poată face în cursul acestei nopți sau, cel târziu, mâine dimineață. Asta este ceea ce pot să vă spun în acest moment. S-a progresat, așadar, pe această linie. În rest, sunt și alți răniți care sunt internați, însă despre starea și evoluția lor vor reveni cu informații suplimentare colegii de la Ministerul Sănătății, pentru că, la acest moment, ei sunt internați pe secțiile spitalului. Acolo informațiile se obțin deja direct de la unitatea medicală.
În cursul zilei de astăzi, un influencer a încercat să intre în zona interzisă de la locul exploziei. Jandarmarii l-au ridicat.
Arafat a precizat că „există poliția, există jandarmerie, există poliția locală. Acolo s-au dat și mesaje la toate lumea. Vom continua supraveghea zonei. Deci nu se pune problema să lăsăm pe cineva să intre. Și sper că nimeni să nu încerce să intre”.