Acasă Stiri Profesori din Corabia, izolați la domiciliu după o vizită la Veneția

Profesori din Corabia, izolați la domiciliu după o vizită la Veneția

380
0

Mai mulți profesori din Corabia care s-au întors luni, 24 februarie, din Veneția sunt izolați la domiciliu, conform procedurilor stabilite de Ministerul Sănătății. Izolarea s-ar fi realizat, însă, doar în urma revioltei colegilor acestora.

RECLAMĂ

Mai mulți profesori de la Corabia, șase, spun sursele oficiale, însă la nivelul localității se vorbește de un număr mai mare, au participat în cursul săptămânii la un program educaţional desfășurat în nordul Italiei. Cadrele didactice s-au întors luni, însă în aeroport o singură persoană ar fi completat chestionarul predat de autoritățile sanitare.

Profesorii au vrut să meragă marți la cursuri, însă colegii s-au revoltat. Așa s-a ajuns ca reprezentanții inspectoratului Școlar Județean să afle de situație și să înștiințeze Direcția ed Sănătate PUblică, instituția care a hotărât izolarea la domiciliu.

Un professor din cadrul Colegiului Național „A. I. Cuza“ Corabia a declarant, sub protecția anonimatului, că în școală sunt deja nemulțumiri legate de faptul că copiii respectivelor cadre didactice ar fi venit venit, în schimb, la școală. DSP Olt nu a comunicat încă official pe această temă.

Sursa: gds

RECLAMĂ
Articolul precedentCei trei doljeni suspecti de coronavirus ar putea fi cercetati daca se dovedeste ca i-au mintit pe vamesi cu privire la locul de unde au venit
Articolul următorMinistrul Sănătății: Nerespectarea carantinei, pedepsită penal