Primul mesaj transmis de Sofia Vicoveanca, în urma internării sale la spital, după ce a suferit un infarct! Cui a ținut să mulțumească neapărat, interpreta de muzică populară? „Un moment delicat!”

0
sofia-vicoveanca-2

Toți apropiații artistei, cunoștinte, prieteni, familie, au stat cu sufletul la gura odată ce au auzit ce s-a întâmplat cu aceasta, iar din fericire, totul s-a reîntors pe un făgaș bun.

Sofia Vicoveanca este una dintre cele mai apreciate și îndrăgite interprete de muzică populară, de la noi din țară. Aceasta încă se bucură de succes în carieră, deși pe plan personal, este cunoscut deja faptul că soțul său s-a stins din viață în urmă cu mulți ani. Cu toate acestea, în urmă cu aproape o săptămână de zile, artista a trecut printr-un moment greu, atunci când problemele de sănătate și-au spus cuvântul, ajungând de urgență la spital, după ce a suferit un infarct miocardic.

Totul s-a întâmplat încă din seara zilei de sâmbătă spre duminică, atunci când a început să se simtă rău, iar în jurul orei 04:00 dimineața, a fost transportată la Spitalul Județean din Suceava. După atenta supraveghere a medicilor și îngrijirea medicală de care a avut nevoie, interpreta de muzică populară este mult mai bine astăzi și a postat chiar și un mesaj pe rețelele de socializare.

În cursul serii de ieri, aceasta a postat o fotografie pe contul său de Facebook, prin intermediul căreia a dorit să transmită un mesaj de mulțumire către toate persoanele care i-au fost alături în această perioadă greu încercată prin care a fost nevoită să treacă. Astfel, Sofia Vicoveanca a ținut să fie foarte recunoscătoare pentru oamenii care i-au fost puși în cale, pentru a-și salva viața într-un astfel de moment greu de descris în cuvinte, de la medicii care s-au ocupat de ea, până la fanii săi care i-au transmis nenumărate mesaje de susținere și sănătate.

„Dragii mei, cu câteva zile în urmă, am trecut printr-un moment delicat de sănătate, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu care a lucrat prin mâinile şi știința unor medici minunați, am căpătat o nouă viață. Mă înclin, cu recunoștință, în fața acestor oameni sufletiști care au avut grijă de mine ca de propria mamă.

Vă mulțumesc din suflet tuturor acelora care v-ați gândit la mine, colectivului de la UPU Rădăuți şi, mai cu seamă, colectivului Spitalului Sf. Ioan cel Nou Suceava. Sucevenii sunt norocoși cu o asemenea echipă profesionistă şi dedicată! Vă îmbrățișez, mulțumindu-vă cu sufletul!”, a fost mesajul transmis chiar de Sofia Vicoveanca, la fotografia pe care a postat-o pe pagina sa de Facebook.

Sursa: Primul mesaj transmis de Sofia Vicoveanca, în urma internării sale la spital, după ce a suferit un infarct! Cui a ținut să mulțumească neapărat, interpreta de muzică populară? „Un moment delicat!” – USD24.RO

Lasă un răspuns