Acasă Stiri Primarul Craiovei, despre schimbarea gazonului de pe „Oblemenco“: Eu nu semnez avioane!

Primarul Craiovei, despre schimbarea gazonului de pe „Oblemenco“: Eu nu semnez avioane!

447
0

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că el nu-şi asumă schimbarea gazonului de la stadionul „Ion Oblemenco“.

RECLAMĂ

Asta înseamnă că primăria nu va mai schimba gazonul luna viitoare, aşa cum se tot vehicula. 

Acest lucru s-ar putea întâmpla doar dacă lucrarea va fi făcută de Compania Naţională de Investiţii (CNI), din garanţia depusă de constructorul arenei din Bănie. 

„Noi am luat hotărârea să schimbăm gazonul de pe «Ion Oblemenco» într-o perioadă de pauză competițională. Ne-am asumat acest lucru, ne-am pus bani în buget, ne-am făcut toate calculele și am spus că schimbăm noi gazonul, nu mai stăm după CNI, după constructor, după toată lumea. Am fost însă la CNI și am zis să lămurim lucrurile. Le-am spus că sunt două aspecte: ori ne scoateți de sub garanție gazonul și îl schimbăm noi, ori îl schimbați voi, în garanție, dar trebuie schimbat acum! Nu mai plimbăm aceeași poveste ca anul trecut, că trebuie schimbat, că nu trebuie schimbat, că e bun, că nu e bun. Gazonul trebuie schimbat și punct“, şi-a început pledoaria Mihail Genoiu. 

Primarul Craiovei: Nu mai sunt dispus să mai bag vreun ban în acest gazon

Edilul a admis faptul că „am cheltuit prea mulți bani cu întreținerea gazonului și banii pe care i-am băgat au fost permanent ca să îl salvăm, nu ca să-l întreținem“. „La ora aceasta, eu nu mai sunt dispus să mai bag vreun ban în acest gazon! Punem altul, sub orice formă: ori noi, ori CNI“, a tunat primarul. 

Gazonul de pe „Ion Oblemenco“, la meciul Universităţii Craiova cu Honved Budapesta, din data de 1 august
Gazonul de pe „Ion Oblemenco“, la meciul Universităţii Craiova cu Honved Budapesta, din data de 1 august

Acesta a mai menţionat că a fost o greşeală faptul că „s-a pus sub garanție stadionul cu un termen global“. „Este un complex ale cărui lucrări ar fi trebuit să fie defalcate: gazonul – doi ani garanție, becurile – șase luni etc. Nefiind această defalcare, CNI ne-a blocat. Există riscul, în momentul în care noi venim și intervenim asupra gazonului, să pierdem toată garanția de la stadion“, a spus Mihail Genoiu.

„Eu îmi doresc enorm de mult să schimb acest gazon, poate mai mult decât domnul Pițurcă, mai mult decât oricine. Pentru că îmi ajunge! Sunt doi ani de când tragem de acest gazon, dar cum să îl schimb ca să nu am eu probleme cu legea?“, s-a întrebat edilul. 

Genoiu acuză presiunea care s-a pus pentru finalizarea stadionului

Primarul Craiovei a dat de înţeles că starea proastă a gazonului de pe „Oblemenco“ ar fi cauzată şi de faptul că el nu a fost lăsat să se prindă aşa cum trebuie din cauza „nerăbdării unora să jucăm acolo“. 

Genoiu a pomenit apoi şi de „cineva care s-a băgat să dea termene, să forțeze inaugurarea“ (aluzie, cel mai probabil, la clubul de fotbal Universitate Craiova). 

„Dacă dau timpul înapoi, poate și acest gazon a ajuns așa din cauza nerăbdării unora să jucăm acolo. Au fost unii care nu au avut răbdare. Se anunțase data la primul joc, iar noi nu semnasem procesul-verbal de recepție. Deci, cineva s-a băgat să dea termene, să forțeze inaugurarea. Nu vă supărați, schimb gazonul, dar fără niciun risc. Nu sunt genul de om care să riște aiurea. Îl voi schimba așa cum trebuie și cu ce trebuie, iar pentru asta am nevoie de liniște“, a afirmat Mihail Genoiu. 

Primarul Craiovei: În cazul în care constructorul își asumă, poate să schimbe gazonul într-o noapte

Edilul a mai precizat că nu i-a plăcut gazonul montat pe Arena Naţională. Acelaşi tip de gazon se dorea şi la Craiova. 

Gazonul de pe „Ion Oblemenco“, la meciul Universităţii Craiova cu Sepsi, din data de 11 august
Gazonul de pe „Ion Oblemenco“, la meciul Universităţii Craiova cu Sepsi, din data de 11 august

„Să fiu sincer, mie nu mi-a plăcut gazonul de la Arena Naţională (…) Or în momentul în care mă duc să schimb un gazon cu 280.000 de euro sau cât va ieși la licitație și să mă trezesc că poate este la fel cu primul… Eu nu fac această greșeală! Poate să mă înjure orice că nu-l schimb acum. Sunt atâtea informații și discuții despre acest gazon, încât o luăm razna“, a spus Genoiu. 

„Există multe variante. În cazul în care constructorul își asumă, poate să schimbe gazonul într-o noapte. Nu e legat de licitație, fiind firmă privată. Dacă rămâne la noi, atunci automat nu se schimbă în această toamnă. Nu e timp să se deruleze procedurile. Știți bine ce înseamnă o licitație, mai ales că vorbim de valori de peste 250.000 de euro (…) Deci, e foarte delicată situația. Se vorbește la toate nivelurile că eu aș fi cel care pun frână la această schimbare. Nu vreau decât să facem lucrurile trainice. Nu avem nevoie de un gazon care peste trei luni să fie din nou schimbat, cum s-a întâmplat la Arena Națională“, a adăugat Mihail Genoiu. 

„Fiecare spune o idee, dar semnează unul singur, primarul. Și primarul răspunde“

Primarul Craiovei a dezvăluit că va avea, astăzi, o întâlnire cu conducerea CNI, clubul Universitatea şi constructorul, pentru ca fiecare „să spună clar și pentru ultima dată cum vede lucrurile“. 

„Fiecare spune o idee pe care a auzit-o, dar semnează unul singur, primarul. Și primarul răspunde. Or eu nu semnez avioane! Am fost la un pas de a da drumul la caietul de sarcini pentru 12 octombrie. Mi-am dat însă seama că pot să fac o mare greșeală, adică să merg pe un studiu subiectiv. Noroc că am văzut cum săreau brazdele de pe gazonul de la Arena Naţională, la meciul cu Dinamo“, a conchis Genoiu.

Sursa: GdS

RECLAMĂ
Articolul precedentA pierdut sarcina după ce a stat 12 ore la Urgențe: „Nu vreau ca nimeni să treacă prin ce am trecut eu în acea zi” | Demamici.ro
Articolul următorFată de 16 ani bătută şi violată în plină stradă „la comanda“ unei copile de 13 ani. Cum a declanşat o fetiţă un caz de o violenţă extremă