Acasă Stiri Primar din județul Constanța, cercetat pentru că ar fi dat bani unui...

Primar din județul Constanța, cercetat pentru că ar fi dat bani unui membru al secției de votare

440
0

Poliţiştii constănţeni verifică informaţiile potrivit cărora primarul comunei Dumbrăveni, din judeţul Constanţa, a fost fotografiat în timp ce dădea bani unui membru al secţiei de votare din satul Furnica, în timpul procesului electoral, spune IPJ.

RECLAMĂ

„Referitor la imaginile apărute în spaţiul public cu privire la un eveniment, produs într-o secţie de votare din localitatea Furnica, vă comunicăm faptul că IPJ s-a autosesizat şi efectuăm verificări cu privire la situaţia de fapt”, menţionează într-o informare IPJ Constanţa.

În speţă este vorba despre primarul comunei Dumbrăveni, Stelian Clinciu, care apare într-o fotografie publicată de un site local, oferind bani preşedintei secţiei de votare din satul Furnica. Conform unor surse, primarul ar fi recunoscut că a înmânat banii preşedintei Secţiei de votare nr. 440, pentru ca membrii secţiei să îşi cumpere mâncare, transmite Agerpres.

Referitor la acest caz, preşedintele Biroului Electoral Judeţean (BEJ), judecătoarea Denis Gabriela Ghervase, a declarat, la sediu, că nu a fost înregistrată nicio sesizare pe această speţă, dar că banii pentru hrană sunt alocaţi prin legea de organizare a alegerilor, în cuantum de câte 10 lei pe zi, pentru fiecare membru al secţiei de votare.

Sursa: stirile ProTv

RECLAMĂ
Articolul precedentDan Barna, după exit poll: „Sunt optimist asupra rezultatului final”
Articolul următorDrame și povești greu de imaginat. Spitalele de psihiatrie, depozite de vieți frânte