Acasă Monden Prima soţie a lui Reghecampf povesteşte că atunci când a divorţat, Anamaria...

Prima soţie a lui Reghecampf povesteşte că atunci când a divorţat, Anamaria era însărcinată, la fel cum e Corina acum

685
0

Căsnicia dintre Laurenţiu Reghecampf (46 de ani) şi Anamaria Prodan (48 de ani) a ajuns la final, însă soţia antrenorului Universităţii Craiova nu pare dispusă să renunţe aşa uşor la soţul său. 

RECLAMĂ

În presă au apărut informaţii că actuala iubită a lui Reghe, Corina Caciuc, este însărcinată, acesta fiind motivul decisiv pentru care antrenorul a decis să intenteze divorţ, deşi el şi Anamaria erau separaţi de mai multe luni. 

Prima soţie a lui Reghecampf spune că şi Anamaria Prodan era însărcinată când Reghecampf i-a cerut divorţul

Mariana Pfeiffer (56 de ani), prima soţie a lui Laurenţiu Reghecampf, a avut una dintre puţinele reacţii despre ce se întâmplă între fostul său bărbat şi Anamaria. Stabilită în Germania, Mariana Pfeiffer vorbeşte despre similitudini surprinzătoare între cele două despărţiri.

Consider că toate pornesc din Univers.

Karma funcționează. În cazul lui Laurențiu, căsnicia s-a oprit după 13 ani de căsnicie, nu 15, așa cum se afirmă. Parcă totul este tras la indigo. Și atunci, ca și acum, Laurențiu a aflat că va deveni tată după șase luni de când ne separasem, rugându-mă să divorțez cât mai repede, întrucât cealaltă este gravidă. Și, într-adevăr, i-am acordat divorțul în două luni.

L-am înțeles și l-am ajutat pentru ca al doilea fiu al lui să-i poată purta numele.

Am acceptat că totul se terminase și nu am încercat niciodată să-l despart. De altfel, eu m-am recăsătorit și mi-am găsit fericirea. Pe care o păstrez și azi. În ce-l privește pe Laurențiu, reafirm că e numai decizia lui și consider că știe ce e mai bine pentru el„, a declarat Mariana Pfeiffer, pentru Cancan.ro.

Laurențiu Reghecampf a depus actele de divorț

Vă mărturisesc faptul că este un moment delicat din viața mea. Eu nu mi-am expus niciodată viața personală și nu voi proceda altfel nici de acum înainte. Familia este sfântă pentru mine.

Până azi, m-am rezumat, ca expunere publică, la cariera construită în fotbal și nu voi înceta să-mi urmez principiile. Provin dintr-o familie decentă, cu temeiuri creștine, care s-a raportat mereu la Dumnezeu.

Nu sunt o persoană conflictuală și nu port niciun război cu nimeni. Vreau doar să precizez anumite lucruri, pentru a nu exista interpretări ulterioare din partea mass-media.

Personal, am depus actele de divorț la capătul unei căsnicii de care nu mă voi dezice vreodată și pledez pentru respectarea opțiunilor personale atât din punct de vedere familial, cât și profesional.

Referitor la informațiile prezentate de curând în presă, sunt în măsură să afirm doar faptul că Dumnezeu e peste noi și doar El va decide drumul fiecăruia”, transmitea Laurențiu Reghecampf, pentru Cancan, pe 10 octombrie.

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-au căsătorit în vara anului 2008 și au împreună un copil, Laurențiu Reghecampf junior, în vârstă de 13 ani.

Anamaria Prodan a mai fost căsătorită cu baschetbalistul Tibi Dumitrescu, de care a divorţat în 2007, şi cu care are două fete.

sursa:https://www.digisport.ro/fotbal/liga-1/prima-sotie-a-lui-reghecampf-povesteste-ca-atunci-cand-a-divortat-anamaria-era-insarcinata-la-fel-cum-e-corina-acum-1322421?fbclid=IwAR2iX3BRraFzqEKuw6G9eYRmk_6Zmz-M0gnC8Vy8_6b9i7tpvmPrphZzvWA

RECLAMĂ
Articolul precedentBianca, înfuriată de flirtul dintre Victor Slav și Anda Adam. Dovadă că s-au împăcat!
Articolul următorReghecampf, despre ipoteza de a-l înlocui pe Mirel Rădoi: ”Sunt multe nume, nu m-am gândit nicio secundă!”