Acasă STIRI SPORTIVE Prima decizie luată de Mihai Rotaru după Metalul Buzău – Universitatea Craiova...

Prima decizie luată de Mihai Rotaru după Metalul Buzău – Universitatea Craiova 1-0. Negocieri cu Gâlcă pentru reziliere.

247
0

Mihai Rotaru a luat deja prima decizie după înfrângerea suferită de Universitatea Craiova în Cupa României Betano împotriva celor de la Metalul Buzău, scor 0-1.

RECLAMĂ

FANATIK a aflat că patronul oltenilor a chemat de urgență pe toată lumea la Craiova, deși planul inițial era ca jucătorii să rămână la Buzău pentru refacere, în vederea meciului din campionat cu FCSB.

Prima decizie luată de Mihai Rotaru după Metalul Buzău – Universitatea Craiova

Mihai Rotaru a luat decizia ca echipa să se întoarcă de urgență la Craiova, deși planul inițial era ca jucătorii să rămână la Buzău. Refacerea fotbaliștilor va fi făcută mâine dimineață, 1 noiembrie, la Craiova.

Totodată, FANATIK a aflat și că Mihai Rotaru vrea să aibă tot mâine, 1 noiembrie, o ședință cu Costel Gâlcă, căruia vrea să-i ceară rezilierea, urmând să negocieze cu tehnicianul echipei.

Mihai Rotaru a fost extrem de nervos după înfrângerea oltenilor de la Buzău, cerându-i mai multe explicații lui Costel Gâlcă. FANATIK a dezvăluit în exclusivitate că antrenorul nu a vrut să asculte dorința patronului în privința echipei de start pentru meciul cu Metalul Buzău.

„Nu m-a ascultat! E o rușine! Să vedem cum își asumă”

Mihai Rotaru a vorbit la finalul meciului, fiind indignat de felul în care a ales Costel Gâlcă echipa: Costel a zis că-și asumă, atunci să-și asume. Ceea ce s-a întâmplat în seara asta este un eșec. Este o rușine pentru noi. OK, el își asumă, dar ce facem noi? Nu a răspuns nimic, a zis că-și asumă.

Vedem în seara asta ce înseamnă ‘Îmi asum’. A zis că trebuie să le dea încredere celor de pe bancă, să țină grupul unit. Ok, dar la ce folos dacă nu sunt rezultate. Noi nu avem orizont. Nu arătăm că putem face ceva”.

„Eu sunt pregătit întotdeauna să iau decizii. Întotdeauna sunt pregătit să iau cea mai bună decizie, din punctul meu, pentru Universitatea Craiova”, a mai spus Mihai Rotaru, la TV DigiSport.

Și Costel Gâlcă i-a răspuns patronului la finalul meciului, spunând că își asumă ce jucători folosește în meciuri: „Îmi asum tot, și rezultatele și jucătorii pe care îi bag în teren. Eu consider că dacă avem 25 de jucători, trebuie să contăm cu toții și să le dăm posibilitatea să joace.Am trecut prin fotbal, am ani mulți, nu mi-e teamă de nimic! Dacă nu o să prind meciul cu FCSB, o să știți. Mâine o să fiu la Craiova. Dacă patronul o să vrea să vorbească cu mine, o să vorbească!”.

sursa:https://www.fanatik.ro/prima-decizie-luata-de-mihai-rotaru-dupa-metalul-buzau-universitatea-craiova-1-0-negocieri-cu-galca-pentru-reziliere-exclusiv-20879935

RECLAMĂ
Articolul precedent”Ar trebui să plece Costel Gâlcă?”
Articolul următorCum arată câteva ore de „băieţeală” pentru Dan Alexa! Cu cine s-a anturat antrenorul