Președintelui Nicușor Dan i s-a cerut de către Sindicatul Național Sport și Tineret să se lupte pentru reînființarea Ministerului Tineretului și Sportului
Sindicatul Național Sport și Tineret (SNST) i-a solicitat, într-o scrisoare deschisă, președintelui Nicușor Dan să facă tot ce îi stă în putință pentru reînființarea Ministerului Tineretului și Sportului.
SNST i-a cerut președintelui Nicușor Dan să se lupte pentru reînființarea Ministerului Tineretului și Sportului
Organizația reprezentativă la nivel național a subliniat că un astfel de minister este „o urgență națională”, ci nu „un moft”. SNST și-a argumentat poziția prin faptul că 75% din țările membre UE au fie ministere, fie structuri dedicate tineretului și sportului.
„România este în contratimp cu Europa. Peste 75% dintre statele membre UE au ministere sau structuri dedicate tineretului și sportului, cu atribuții clare și bugete transparente.
Reînființarea MTS este o urgență națională, nu un moft! Readuceți Tineretul și Sportul în centrul politicii publice!”, au transmis reprezentanții SNST, într-un comunicat de presă citat de agenția news.ro.
Argumentele aduse de SNST
SNST a precizat, de asemenea, că desființarea Ministerului Tineretului și Sportului a creat doar efecte negative foarte grave în societate. Printre ele se numără bugetul zero pentru tineret din ultimii trei ani, respectiv taberele și centrele de agrement închise sau abandonate.
SNST a menționat, de asemenea, proiectele europene pierdute și fondurile blocate, haosul instituțional și lipsa coordonării, și afectarea condiției fizice a tinerilor într-un context de securitate tensionat în regiune.
Ultimul ministru al Sportului a fost Eduard Novak. Mandatul medaliatului cu aur la Jocurile Paralimpice din Londra (2012) a fost cuprins în intervalul 23 decembrie 2020 – 15 iunie 2023. Guvernul Ciolacu I a înlocuit Ministerul Sportului cu Agenția Națională pentru Sport.