Acasă Stiri Premierul Nicolae Ciucă, reacție în scandalul dintre soții Șoșoacă și jurnaliștii italieni

Premierul Nicolae Ciucă, reacție în scandalul dintre soții Șoșoacă și jurnaliștii italieni

826
0

Premierul Nicolae Ciucă a condamnat scandalul provocat de senatoarea Diana Șoșoacă în timp ce era intervievată de o echipă a televiziunii publice italiene Rai Uno și a cerut ca incidentul să fie clarificat „în regim de urgență” de instituțiile abilitate.

RECLAMĂ

Guvernul a transmis, marţi, prima reacţie, după scandalul dintre familia Şoşoacă şi jurnaliştii italieni. Într-un comunicat de presă, Executivul condamnă „cu fermitate orice acţiune de intimidare a jurnaliştilor sau de obstrucţionare a dreptului la liberă informare a cetăţenilor”, iar premierul consideră inacceptabil acest incident.

Ministerul Afacerilor Externe a precizat, cu privire la scandalul dintre soţii Şoşoacă şi jurnaliştii italieni, că partea italiană a cerut ambasadorului României la Roma informaţii referitoare la măsurile adoptate, în urma incidentului.

Diplomatul român de la Roma a transmis că „a fost demarată o anchetă de către organele de cercetare penală române, urmând ca aceasta să stabilească detaliile incidentului şi să determine, dacă este cazul, adoptarea de măsuri, conform legii”.

Premierul Ciucă: acest caz trebuie clarificat în regim de urgenţă  

„Guvernul României condamnă cu fermitate orice acţiune de intimidare a jurnaliştilor sau de obstrucţionare a dreptului la liberă informare a cetăţenilor.

Libertatea de exprimare, dreptul la opinie şi accesul la informaţii sunt garanţii ale unei democraţii consolidate şi ale funcţionării statului de drept”, a transmis, marţi, Guvernul, într-un comunicat de presă.

Executivul a precizat că ”premierul Nicolae-Ionel Ciucă consideră inacceptabil acest incident şi respinge categoric manifestarea diferenţelor de opinii prin violenţă”.

„Prim-ministrul României este preocupat de acest caz, care trebuie clarificat în regim de urgenţă de instituţiile abilitate ale statului”, a mai transmis Guvernul.

Mesajul MAE după reacția părții italiene

În mesajul transmis marți de MAE, se spune că „şeful misiunii diplomatice a subliniat că România rămâne în continuare profund angajată în protejarea libertăţii presei, un pilon important al democraţiei şi al statului de drept, iar acest incident izolat nu trebuie să afecteze caracterul solid al relaţiei bilaterale între România şi Italia, opinie împărtăşită şi de partea italiană”.

Luni, Parchetul Sectorului 1 l-a pus sub control judiciar pentru 60 de zile și a început urmărirea penală pentru ultraj pe numele lui Dumitru Silvestru Șoșoacă, soțul senatoarei.

Jurnalista italiană Lucia Goracci a depus o plângere la Secţia 4 de Poliţie din Bucureşti împotriva senatoarei Diana Şoşoacă și a soțului acesteia. Jurnalist susține că a fost sechestrată de cei doi. 

Poliţia Capitalei a transmis, în urma afirmaţiilor jurnaliştilor italieni implicaţi în scandalul cu senatoarea Diana Şoşoacă şi soţul acesteia, că procedurile au fost respectate, iar reprezentanţii Ambasadei Italiei au fost prezenţi la demararea activităţilor de cercetare şi au asigurat translatorul.

sursa:https://www.stirilekanald.ro/premierul-nicolae-ciuca-reactie-in-scandalul-sosoaca-20188658?utm_source=fb-post&utm_medium=stirile-kanal-d&utm_campaign=https://stirilekanald.ro/premierul-nicolae-ciuca-reactie-in-scandalul-sosoaca-20188658&fbclid=IwAR05FKpQ4uaz3tdueyoR46so72m4HvuW4Yuclkl5MJNsEE_fIeOIj0EKJic

RECLAMĂ
Articolul precedentPărinții lui îl băteau pentru că are păduchi, îi vindeau jucăriile. Statul l-a dat spre adopție, dar a uimit pe toată lumea când, în prima zi, s-a dus la noii părinți și le-a întins o scrisoare. Atunci au înțeles părinții adoptivi ce trebuiau să facă. Ce scria băiatul
Articolul următorAndreea Marin este în doliu. A murit chiar înainte de Sărbători, într-un accident teribil: