Acasă Monden Povestea lui Fărămiţă Lambru, cel mai cunoscut lăutar al României din toate...

Povestea lui Fărămiţă Lambru, cel mai cunoscut lăutar al României din toate timpurile

1361
0

Fărâmiţă Lambru, cel mai cunoscut lăutar al României din toate timpurile, a ajuns pe culmile succesului datorită marii interprete Maria Tănase. Aceasta i-a deschis drumul către celebritate când acordeonistul de etnie romă avea doar 24 de ani. Povestea vieții celui mai mare acordeonist este legată de marea noastră cântăreață.

RECLAMĂ

Fărămiţă Lambru este considerat cel mai cunoscut lăutar al României din toate timpurile. În 1951, la 24 de ani, se întâlnește cu marea Maria Tănase, la Teatrul de Estradă, iar aceasta îl place pe loc.

Vreme de peste un deceniu, cei doi vor colinda lumea. Lăutarul ”zice” dintr-un acordeon jerpelit, iar Maria Tănase spunea: ”Măi, Fărâmiță, mai fă niște aer cu acordeonul tău!”.

Povestea lui Fărămiţă Lambru

Fărămiţă Lambru se trage dintr-o familie de lăutari ţigani din Bucureşti. Tatăl a fostviolonist, Tudor. Cel mic prinde repede, are ”ureche”. Bagă voce, dar se pricepe, bine, şi la acordeon. Prin 1949, când îşi satisface stagiul militar, debutează la o formaţie. Apoi, nişte prieteni îi spun că Maria Tănase caută un acordeonist. Îşi ia inima în dinţi si, la 24 de ani, se prezintă în faţa starului. E acceptat pe loc. Din ’52 până în ’56 rămânea acolo, la ”Estradă”, apoi trece la ”Constantin Tănase”. Peste un deceniu stă aproape de ”Pasărea Măiastră”, Maria Tănase, care-l transformă în cel mai tare rapsod al vremii.

Maria Tănase se stinge în 1963, iar Fărămiţă Lambru devine dirijor la Teatrul regional ”Ion Vasilescu” din Bucureşti, scrie adevarul.ro. 

Bolnav de diabet şi fumător înrăit, Lambru şi-a continuat cariera în ciuda primelor semne ale bolii de plămâni. Se spune că nu s-a menajat deloc şi nu a refuzat nici o invitaţie la spectacole, nunţi sau botezuri. S-a îmbolnăvit de tuberculoză şi după o grea suferinţă a murit în 1974, fiind înmormântat în cimitirul ”Izvorul Nou” din Bucureşti.

Fărămiţă Lambru, ţiganul acordeonist al Mariei Tănase

După întâlnirea de la Teatrul Estrada, Maria Tănase a făcut din Fărâmiţă Lambru cel mai cunoscut lăutar al vremii. Împreună cu artista, acordeonistul a făcut sute de spectacole în ţară şi în străinătate. Lambru a ajuns să cânte în Franţa, Italia şi Germania. În ţară, în paralel cu spectacolele susţinute alături de Maria Tănase, lăutarul a cântat prin cele mai cunoscute cârciumi din Bucureşti. Maria Tănase l-a ajutat să se angajeze la Teatrul ” Constantin Tănase”, acolo unde a devenit solist şi dirijor al orchestrei populare. Prietenia dintre cei doi a depăşit graniţele scenei, Maria Tănase fiindu-i lui Lambru şi martor de cununie şi naşă.

RECLAMĂ
Articolul precedentAccident grav provocat de un tanar care lua lectii de condus. Instructorul a fost grav ranit
Articolul următorIleana Sărăroiu ar fi împlinit vârsta de 83 de ani. ”O bătrână într-o gară” a fost ultima piesă cântată