Un portofel cu 19.000 de euro a fost găsit în parcare, în Iaşi, de o tânără care vindea ziare. O bătrână reclamase furtul portofelului cu 4 zile în urmă.
La sediul Poliției Municipiului Iași s-a prezentat o tânără de 30 de ani, din municipiul Iaşi, care a predat poliţiştilor un portofel cu bani.
Aceasta le-a declarat poliţiştilor că a găsit portofelul în parcarea unui centru comercial din municipiul Iaşi, iar în interior erau 19.160 de euro.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că portofelul aparține unei femei, de 64 ani, din comuna Holboca. La data de 6 februarie a.c., aceasta s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului Iași și a reclamat faptul că i-a fost sustras portofelul cu bani, însă din investigațiile efectuate de polițiști a rezultat că fapta nu se confirmă.
Polițiștii i-au restituit banii femeii de 64 de ani.
„O felicităm pe tânără pentru gestul său și apreciem spiritul civic de care a dat dovadă, reprezentând un exemplu demn de urmat pentru ceilalţi.”, se arată în comunicatul Poliţiei ieşene.
Sursa: observator