Polițistul care i-a luat viața fetiței de 11 ani din București a ajuns astăzi în fața procurorilor. Prezent a fost avocatul său, dar și reprezentantul legal al familiei Raisei. Bărbatul și-a recunoscut fapta și a răspuns la întrebările care i-au fost adresate, printre care și cele referitoare la procedura de resuscitare, pe care nu a știut să o aplice.
Polițistul din București care a ucis o fetiță de 11 ani pe trecerea de pietoni a fost astăzi audiat de procurori
Agentul Constantin Popescu s-a prezentat astăzi însoțit de avocatul său în fața procurorilor din București, pentru a fi audiat. A fost prezent și avocatul familiei fetiței de 11 ani ucisă pe trecerea de pietoni, iar polițistul și-a relatat ce s-a întâmplat în ziua accidentului.
Printre declarațiile oferite s-a numărat și faptul că în ziua respectivă nu se afla în misiune oficială. Nu a știut să spună unde a făcut cursul de conducere defensivă, cu toate că în documente aceasta apare ca fiind finalizat și a recunoscut că nu era familiar nici cu procedura de resuscitare.
„A recunoscut că nu cunoștea procedura de resuscitare, primul ajutor, mai mult decât atât, şi informaţiile cu privire la condusul defensiv sunt că în România, doar o birocraţie pentru că nici nu a ştiut să răspundă la întrebarea unde a făcut cursul de conducere defensivă. Pur şi simplu acest curs nu a existat nicăieri, doar în nişte scripte”, a declarat avocatul Cuculis.
Bărbatul susține că nu le-a văzut pe cele două fetițe atunci când au traversat strada
Viteza excesivă și faptul că nu s-a asigurat corespunzător la trecerea de pietoni au dus la producerea tragicului eveniment. Polițistul a relatat că nu le-a văzut pe cele două fetițe, cu toate s-a dovedit ulterior că acestea mergeau încet atunci când au pășit pe trecerea de pietoni.
Deoarece oamenii din jur deveniseră agresivi cu el după producerea accidentului, acesta a făcut schimb de geacă cu unul dintre colegii săi pentru a se proteja.
„Nu a văzut absolut nimic, s-a trezit cu o bubuitură, după care a pus frână. El în continuare merge pe aceeaşi ipoteză că el a verificat trecerea de pietoni şi nu era nimeni acolo, deşi din filmări se vede foarte clar că fetiţele mergeau încet şi abia ulterior au luat-o la fugă. A fost o întrebare adresată de către mine şi a spus că era atent, singurul lucru pe care l-a recunoscut şi practic lucrurile sunt clare aici: avea viteză excesivă şi a recunoscut lucrul acesta. Nu a putut să precizeze cât era viteza. Cert este că, în momentul de faţă, din declaraţii reiese clar că au venit colegii lui la faţa locului şi el spune că totuşi că acel schimb de geacă, de fapt nu ar fi fost un schimb de geacă, ci i-ar fi dat acea geacă ca să îl acopere, să nu îl linşeze acolo”, a precizat Adrian Cuculis.
Puternic afectat de cele întâmplate, polițistul a reușit să-și rezume declarația doar la câteva cuvinte, care au răspuns la întrebările care i-au fost adresate.
„Era înmărmurit, a dat ture lungi pe hol. Puţine cuvinte, declaraţia a fost scurtă. A rezumat că în ziua respectivă nu se afla în misiune. Girofarul îl avea pornit pentru că voia să se asigure că este vizibil, astea au fost declaraţiile lui şi nu în ultimul rând, în momentul producerii accidentului, el spune că pur şi simplu nu a văzut nimic, nu şi-a dat seama. Nu şi-a dat seama că au fost două victime, ci i-a fost atrasă atenţia de un alt participant la trafic”, a mai explicat Cuculis.
sursa:https://redactia.ro/politistul-din-bucuresti-care-a-ucis-o-fetita-de-11-ani-pe-trecerea-de-pietoni-a-fost-astazi-audiat-de-procurori-196567