Poliţia şi procurorii de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 au făcut verificări şi au decis deschiderea unui dosar penal, după difuzarea unor imagini în care persoane despre care se afirmă că ar fi membri ai USR PLUS umblă la sacii cu voturi pentru Sectorul 1 al Capitalei.
UPDATE: Procurorii Parchetului de pe langă Tribunalul Sectorului 1 au decis deschiderea unui dosar penal in rem în această cauză. Este al doilea dosar penal, primul fiind deschis duminică, în urma unui apel la 112, când un bărbat a fost filmat având în braţe mai multe procese verbale.
UPDATE: Jandarmeria Bucureşti precizează, referitor la imaginile în care persoane prezentate ca fiind membri USR par că umblă la sacii cu voturi, la Biroul Electoral al Sectorului 1, că încăperea în care sunt depozitate materialele electorale a fost desigilată la cererea preşedintelui biroului electoral, jandarmul întocmind de fiecare dată un proces-verbal.
„Încăperea în care sunt depozitate materialele electorale a fost desigilată la cererea preşedintelui biroului electoral, jandarmul întocmind, de fiecare dată, în acest sens un proces-verbal de predare-primire a încăperii respective. Precizăm faptul că accesul în încăperea respectivă este permis doar cu acordul preşedintelui biroului electoral de sector, iar incinta este luată în protecţie după sigilare. Activităţile desfăşurate în interiorul încăperii nu intră în competenţa instituţiei noastre atâta timp cât persoanele autorizate desfăşoară activităţi legate de procesul electoral”, a transmis Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, „în legătură cu imaginile apărute în spaţiul public care prezintă o activitate desfăşurată în data de 29 septembrie a.c. în incinta Biroului Electoral al Sectorului 1″.
Candidata PNL – USR PLUS la Primăria Sectorului 1 Clotilde Armand a explicat imaginile difuzate de Antena 3 în care persoane prezentate ca fiind membri USR par că umblă la sacii cu voturi, la Biroul Electoral al Sectorului 1, afirmând că în imagini apare şi preşedintele biroului, procurorul Sprîncu Nicolae, care a decis să fie numărate semnăturile votanţilor de pe listele electorale şi care a invitat candidaţii şi observatorii pentru a-i convinge că procesul este transparent şi nu se produc fraude prin manipularea sacilor. Ea afirmă că cei care apar în imagini manipulând sacii sunt membri ai personalului tehnic al biroului electoral şi acuză încercări de intimidare a procurorului Sprîncu.
Poliţia şi procurorii de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 fac verificări în acest caz.
UPDATE: Primarul în funcție de la Sectorul 1 cere anularea alegerilor pe București și repetarea votului. Asta după ce Antena 3 a difuzat imagini video în care membrii USR scot un sac cu voturi din sala de numărare de la Sectorul 1.
„Să ceară anularea alegerilor în București. Dacă la un sector s-a întâmplat așa ceva, trebuie să se repete alegerile pentru că e clar că alegerile de la Primăria Capitalei au fost fraudate. Poliția a început ancheta. Mi-au ridicat hardul. Vreau să văd cine a dat ordin să se acopere acele camere cu hârtie, cine a dat ordin, intenționau să fraudeze? Votul a fost viciat. Ați văzut cum au intrat în acea cameră și au scos sacul de acolo. Nu aveau voie să facă asta, chiar dacă era procurorul”, a declarat Daniel Tudorache.
Jandarmeria a transmis că voturile se află într-o zonă restricţionată, păzită şi nimeni nu a avut acces. Poliţia va ridica imaginile pentru verificări. Primarul general în funcţie, Gabriela Firea, care, potrivit datelor provizorii, a pierdut cursa pentru un nou mandat, cere repetarea alegerilor.
Candidata USR PLUS la Primăria Sector 1 Clotilde Armand a afirmat, miercuri seară, că imaginile care ar arăta cum membri ai USR sustrag voturi sunt un fake news, fiind surprinse în momentul renumărării voturilor, editând ulterior postarea de mai multe ori, până a ajuns la forma dorită, respectiv „din momentul numărării voturilor”.
Armand a anunţat că a sesizat CNA în legătură cu manipularea publicului prin difuzarea acelor imagini, dar şi procurorii cu privire la modul în care imaginile din arhiva Biroului Electoral Sector 1 au ajuns la Antena 3.
„Într-o ţară normală domnul Tudorache şi doamna Firea erau arestaţi deja. Dar niciodată nu e prea târziu”, a scris Clotilde Armand pe Facebook. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, cere anularea alegerilor din Bucureşti, acuzând fraudarea acestora de către USR-PLUS şi solicită demisia ministrului de Interne, Marcel Vela.
„Noaptea ca hoţii! Imagini şocante! Fraudă dovedita! Membri USR-Plus cotrobăie în sala cu sacii plini cu voturi. Şi chiar iau saci şi îi scot din sală. Dacă organizam noi alegerile de o asemenea manieră penală, era toata lumea în strada! Lucrurile nu pot rămâne aşa! Trebuie informate toate organismele internaţionale! Alegerile trebuie repetate!!”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, Gabriela Firea.
Reacţia acesteia vine după ce Antena 3 a difuzat imagini în care apar persoane despre care s-a afirmat că ar fi membri ai USR-PLUS şi care umblă la sacii cu voturi, păziţi de jandarmi, în Sectorul 1.
Jandarmeria BucureşTi a transmis, însă, că nu s-a intrat în zona securizată în care sunt păstrate voturile.
„Încăperea în care sunt depozitate materialele electorale este asigurată cu post permanent de protecţie. Accesul în zona respectivă este restricţionat pe timpul cât aceasta este sigilată şi permis doar celor care au acest drept. Persoanele care au intrat în clădirea în care se află şi Biroul Electoral, au fost legitimate şi nu li s-a permis accesul în zonă acestea părăsind incinta. Nimeni nu a pătruns în zona restricţionată”, a transmis, miercuri seară, Jandarmeria Bucureşti.
Jandarmii au precizat că, ulterior, în perimetrul exterior al clădirii, mai multe persoane se filmau reciproc, cu telefoanele mobile şi purtau discuţii contradictorii, fapt pentru care s-au luat măsuri de ordine publică în zonă.
Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis că situaţia este verificată.
„În urma imaginilor apărute în spaţiul public, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Sectorul 1- Secţia nr 4, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au demarat verificări, pentru stabilirea situaţiei de fapt”, a transmis Poliţia Română, conform News.ro.
Sursa: romaniatv.net