Acasă Stiri Poliția a făcut doi adolescenți să sară în Bega!

Poliția a făcut doi adolescenți să sară în Bega!

0
Poliția a făcut doi adolescenți să sară în Bega!

De ce au abandonat tinerii mașina și ce se va întâmpla acum cu ei!

Doi adolescenți teribiliști din Timișoara au trecut în înot râul Bega, fiind urmăriți de poliție. Oamenii legii i-au depistat pe aceștia în trafic și i-au făcut semn șoferului să oprească pentru un control de rutină.

Conducătorul auto nu a oprit la semnalele polițiștilor, știind că nu deține permis de conducere, scrie click.ro. A accelerat și s-a îndepărtat de mașina poliției, ajungând pe o pajiște, în apropierea râului Bega. Atât șoferul, cât și pasagerul au lăsat mașina în care se aflau acolo și au trecut în înot către celălalt mal.„Ajuns în capătul străzii autoturismul a părăsit partea carosabilă, oprindu-se pe spaţiul verde de lângă râul Bega. Conducatorul auto şi pasagerul au ieşit din autoturism şi au sărit în râu, înotând până pe celălalt mal”, a transmis IPJ Timiş.

Tinerii au fost prinși în cele din urmă de un alt echipaj de polițiști care îi aștepta la mal. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că șoferul nu poseda permis de conducere, fiind deschis un dosar penal în numele său. Totodată, oamenii legii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a tânărului.

foto: click.ro

SURSA: https://3minute.net/politie-mal-bega/