La sfârşitul săptămânii trecute, corpurile din Sărari ale Spitalului Clinic Municipal „Filantropia” erau aproape pline de pacienţi confirmaţi cu Covid-19 şi suspecţi. Personalul face faţă, dar cu greu. Cadrele medicale sunt obosite, iar spitalul caută să angajeze mai mulţi asistenţi. Procedura este, însă, laborioasă.
Plin la Infecţioase, plin la Filantropia
După ce s-a atins capacitatea Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş”, o parte din bolnavii confirmaţi cu noul coronavirus au fost redirecţionaţi către Filantropia. În mai puţin de două săptămâni, locurile s-au ocupat şi aici. Pacienţii pozitivi la testul Covid au început să fie internaţi şi la Spitalul Municipal din Băileşti.
„Unul dintre corpurile Filantropia din Sărari e ocupat cu pozitivi, celelalte sunt ocupate cu suspecţi care au şi comorbidităţi. La ultima raportare, mai erau foarte puţine locuri la suspecţi”, transmite Liviu Radu, managerul unităţii medicale.
Filantropia internează pacienţi cu forme uşoare şi medii. De la caz la caz, medicul curant decide dacă pacientul merge în izolare la domiciliu sau rămâne internat. „Şi pacientul trebuie să îşi dea consimţământul, să respecte izolarea la domiciliu”, precizează Radu.
Filantropia ar avea nevoie de 20 de asistenţi medicali
Atmosfera este tensionată la Filantropia. Cadrele medicale se resimt din ce în ce mai mult, mai ales în contextul în care spitalul a rămas cu locuri vacante.
„Personalul este tensionat. Deja se simte oboseala. Avem probleme în sensul că ne-ar trebui mai mulţi asistenţi, mai multe îngrijitoare. Iar posibilităţile de angajare sunt destul de mici momentan. Avem finanţare şi avem şi locuri vacante. Dar procedura este laborioasă, durează destul de mult. Noi avem trimis spre aprobare un număr de posturi pentru asistenţi şi îngrijitoare, apoi vom încerca să completăm schema de personal”, spune directorul spitalului Filantropia.
Acesta spune că, deşi în acest moment personalul face faţă, este la limită. Unii angajaţi s-au pensionat în această perioadă, iar spitalul avea deja posturi scoase la concurs înainte de pandemie. Însă procedura s-a supendat, iar spitalul ar avea nevoie de peste 20 de asistenţi.
„Ne descurcăm, dar pe termen lung avem nevoie de angajaţi. Avem multe locuri vacante în schema de personal în prezent pentru că s-au şi pensionat foarte mulţi în această perioadă, aveam şi locuri vacante dinainte de pandemie, pentru care scosesem posturi la concurs, dar s-a suspendat demersul odată cu pandemia. Sunt mai mulţi factori care contribuie la această situaţie. Sper să aducem personal care să ajute cadrele medicale pentru că sunt obosite. Se munceşte foarte mult, se stă foarte mult în combinezon”, adaugă Liviu Radu.
Sursa: gds.ro