Percheziții DIICOT în Cenei, după înmormântarea lui Mario Berinde. Adolescenții implicați au recunoscut că se drogau

0
perchezitii-Cenei-6_aa27b5d826

 Ancheta în cazul crimei care a zguduit comunitatea din Cenei continuă. La scurt timp după înmormântarea lui Mario Berinde, adolescentul de 15 ani ucis de alți minori, polițiștii antidrog din Timișoara, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au efectuat percheziții la locuințele băieților implicați în faptă.

Adolescenții implicați în crimă sunt cercetați pentru trafic și consum de droguri

Descinderile au avut loc sâmbătă, imediat după ceremonia funerară, fiind vizate trei adrese din localitatea Cenei. Acțiunea a fost declanșată în urma declarațiilor date de cei doi adolescenți, în cursul nopții, în fața anchetatorilor DIICOT.

Potrivit surselor din anchetă, cei doi minori au recunoscut că, după ce l-au ucis și au ascuns trupul lui Mario Berinde, au consumat marijuana. Informația a determinat extinderea investigațiilor și pe linia traficului și consumului de droguri în rândul minorilor.

Oamenii legii încearcă acum să stabilească proveniența substanțelor stupefiante și modul în care adolescenții au intrat în posesia acestora. În acest context, băiatul de 13 ani implicat în uciderea lui Mario Berinde a fost testat, rezultatul indicând consum de droguri de risc, respectiv marijuana.

Crima a provocat un val de revoltă și durere în comunitate. Sâmbătă, întreaga localitate s-a adunat la cimitir pentru a fi alături de familia îndoliată și pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Mario, un adolescent de doar 15 ani, a cărui viață a fost curmată într-un conflict absurd.

Anchetatorii vorbesc despre o așa-zisă „luptă” între copii, generată de invidie, dorință de control și nevoia de supremație în grupul de prieteni, un conflict care a degenerat într-o tragedie cu urmări dramatice.

Cazul rămâne sub atenția procurorilor DIICOT, iar cercetările continuă pentru a clarifica toate circumstanțele în care s-a produs una dintre cele mai șocante crime din ultima perioadă, comisă de minori.

Sursa: Percheziții DIICOT în Cenei, după înmormântarea lui Mario Berinde. Adolescenții implicați au recunoscut că se drogau

Lasă un răspuns