Pentru că îngheață de frig în palat, parlamentarii au comandat audit energetic la Casa Poporului. Iar concluziile arată că uriașa clădire nu mai are cum să păstreze căldura.
Are 35 de mii de metri pătrați de ferestre, multe cu sistemele de închidere stricate, lipite cu silicon, ori bătute în cuie. Singura soluție este să fie schimbate, însa prețul le dă amețeli. În jur de 20 de milioane de euro.
Pe holurile pe care se plimbă aleșii, perdelele stau umflate de vânt. Tâmplăria poartă urmele siliconului turnat în toamnă pentru ca ferestrele să rămână închise. Pentru ca foile de geam să nu se ciocnească între ele sunt înțepenite cu bucăți de lemn.
Ion Toma, deputat PSD: ”La un moment dat au fost birouri în care erau 17-18 grade”.
În decembrie, factura pentru căldură a fost de aproape 320 de mii de lei, iar aleșii tot s-au plâns de frig. Auditul clădirii a arătat că uriașa clădire pierde căldură din cauza ferestrelor
Palatul Parlamentului are 35 de mii de mp de suprafață vitrată, adică de ferestre. Multe dintre ele s-au degradat în timp, nu se mai închid. De aceea, cel puțin în timpul iernilor sunt lipte cu silicon sau chiar bătute în cuie. În 30 de ani, administratorii clădirii au reușit să schimbe o singură fereastră, și aceasta făcută pe un proiect pilot”
Alexandru Tănase, șef departament Centrul de Dezvoltare Tehnologică: ”Paradoxal, partea de lemn s-a menținut mult mai bine decât partea de tâmplărie metalică. La această zonă unde trebuia să fie un element de etanșeizare de cauciuc, el nu mai există, el a devenit pur și simplu casant, nu mai permite etanșarea și nici fixarea corectă”.
Recomandarea specialiștilor este ca ferestrele exterioare să fie înlocuite. Dar nici măcar acest lucru nu ar rezolva problema. Palatul Parlamentului este racordat la rețeaua principală a orașului, iar temperatura apei care ajunge acolo este prea mică. De aceea, administratorii clădirii ar vrea să instaleze și o centrală termică .
Popa Mircea – Șef serviciu energetic:”În momentul de față avem 63 de grade. Aceste 63 de grade sunt mici pentru rețeaua primară a municipalității. Noi aceste 63 de grade le transformăm în vreo 40 care să le livrăm în cladire”.
Numai că până la construirea centralei administratorii Palatului Parlamentului trebuie să obțină nu mai puțin de 30 de avize cerute de primăria sectorului cinci, de care aparține clădirea.
sursa:https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/parlamentarii-se-plang-ca-ingheata-de-frig-la-munca-inlocuirea-ferestrelor-ar-costa-20-de-milioane-de-euro.html?fbclid=IwAR0OLMS3uAyXSTe1_QHRMt7b7up6v4e6bmByxERxZ3PhB7cBarBbfHgcHL4