Acasă Stiri Parchetul: Polițistul care a spulberat două minore pe trecerea de pietoni nu...

Parchetul: Polițistul care a spulberat două minore pe trecerea de pietoni nu era în misiune

2033
0

Polițiștul care a accidentat cu mașina două minore, pe una dintre ele mortal, pe trecerea de pietoni, ieri, în București, nu era în misiune în timpul incidentului și nu avea semnalele acustice pornite, doar pe cele luminoase, a transmis purtătorul de cuvânt al Parchetului, Radu Călin.

RECLAMĂ

„La acest moment de administrează mijloacele de probă pentru stabilirea întregului cadru procesual și se fac cercetări cu privire la aceste aspecte”, a spus Radu Călin, după ce i s-a adus la cunoștință faptul că ieri purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei a spus că polițistul se afla în misiune.

Potrivit surselor Antena 3, polițistul de la secția 5 din Capitală, care a ucis o fată pe o trecere de pietoni, are 27 de ani și conducea mașina cu un permis emis de Marea Britanie.

Antena 3 a prezentat imaginile care dovedesc că agentul de poliție a împins-o cu piciorul pe fata cea și-a pierdut viața. Prin acest gest polițistul a vrut să verifice dacă fata mai trăiește, spun martorii. 

Mama fetiței de 11 ani care a supraviețuit accidentului a făcut mărturii în exclusivitate pentru Antena 3.

Ea spune că cele două copile au grăbit pasul, în momentul în care au văzut mașina polițistului, care se apropia în viteză. Însă șoferul nu a frânat, ci le-a lovit în plin.

„Ca orice mamă am întrebat-o în primul rând cum se simte și apoi cum s-a întâmplat. Și mi-a explicat copilul: ”Mami, ne-am asigurat de nu știu câte ori, stânga-dreapta. Nu venea nicio mașină. Am coborât pe trecerea de pietoni. Raisa se ținea de mine”. Se țineau una de cealaltă, de fapt. Am ajuns aproape de trecerea de pietoni și la un moment dat a văzut că venea acest individ cu o viteză destul de mare pentru zona respectivă și pentru faptul că se apropia de trecerea de pietoni. 

Copilele atunci au grăbit pasul ca să ajungă pe trotuar și l-au văzut cum a accelerat și mai tare. Pe fetița mea a lovit-o și a aruncat-o pe burtă pe trotuarul celălalt, iar de Raisa nu mai știa.”, a povestit femeia.

sursa: https://www.antena3.ro/actualitate/politist-spulberat-doua-minore-625909.html

RECLAMĂ
Articolul precedentAcțiune în forță a polițiștilor la interlopii din Bolintin-Vale
Articolul următorAccident cumplit la punctul de trecere a frontierei Nădlac. Trei persoane au murit, una este rănită