Acasă Stiri PANDEMIE CORONAVIRUS. Victor Costache anunţă un program de testare a tuturor bucureştenilor:...

PANDEMIE CORONAVIRUS. Victor Costache anunţă un program de testare a tuturor bucureştenilor: „Vom merge din uşă-n uşă”

245
0

Ministrul Sănătății anunță un program de testare a bucureştenilor, cu echipe mobile, din ușă în ușă. Până la sfârșitul săptămânii trebuie să ajungă în țară 180.000 de kituri de testare din Coreea. Victor Costache intervine și în scandalul infectării medicilor de la spitalul din Suceava și explică ce s-a întâmplat acolo. Mai mult, spune că numai o parte dintre cei peste 6.000 de pacienți aflați în carantină au fost testați.

RECLAMĂ

„Am pregătit un protocol cu domnul profesor Streinu Cercel care va fi validat. Vrem să implementăm un program inovativ, de tipul celor din Coreea de Sud, și să testăm toți cetățenii din București cu echipe mobile de testare door to door.Dorința noastră și necesarul pe care l-am identificat în momentul de față e undeva minim 2 milioane, maxim 5 milioane de teste. Sunt în jur de 180.000 care trebuie să ajungă cel târziu până la sfârşitul acestei săptămâni.

Această testare se face în funcție de capacitățile centrelor, sunt prioritizați cei simptomatici”, a spus Victor Costache, potrivit adevărul.ro. 

Victor Costache intervine și în scandalul infectării medicilor de la spitalul din Suceava și explică ce s-a întâmplat acolo.

„Sunt două aspecte. Când am conturat strategia pe spitale am pornit tot de la acest pilon de bază, a nu se amesteca pacienții COVID 19 cu pacienții normali sau cu personalul medical neprotejat. Și l-am prezentat de mai multe ori, am elaborat un plan în 3 faze în care în prima linie să fie spitalul de fază I, spitale de boli infecțioase cu 110 locuri de terapie intensivă și 9.000 de paturi de spitalizare normală.

Până în acest weekend, deci practic aproape o lună, de pe 25 febr, când am avut primul caz de pacient covid 19 și până în ac. weekend, acest plan s-a respectat cu strictețe și toți pacienții covid 19 sau marea majoritate au ajuns în secțiile de boli infecțioase.

Pentru a ne asigura că acest plan și funcționează, am dat dispoziții ferme spitalelor din România să-și limiteze activitata undeva între 50-89%, de aproxiamtiv 2 săptămâni. Sunt unele spitale care au respectat și unele care nu au respectat acest lucru și au continuat să funcționeze cu motoarele turate la maxim, aglomerând unitățile, sălile de consultații în ambulator, sălile de operații. Așa s-a întâmplat fenomenul de la Suceava, deci, ați văzut: până în situaţia de la Suceava am avut aproximativ 600 de cazuri de covid 19 tratate în spitalele de boli infecțioase și cu o mortalitate de sub 1% – 9.06 Atunci am avut aproximativ 4 sau 5 decese.

Cum s-a scăpat un grup de pacienți covid 19 care să infecteze rapid alți pacienți în spitalele multidisciplinare cu un grup heterogen de medici s-au infectat rapid foarte mulți medici, am avut numai în spital la Suceava aproximativ 5 decese. Deci e foarte important a se respecta această strategie”, a precizat Victor Costache. 

Întrebat ce se va întâmpla la Suceava, ministrul Sănătăţii a spus: „S-a suspendat conducera spitalului, a DSP, se testează masiv pacienți acolo. Cei Covid 19 rămân în spital iar ceilalți au fost trimiși în celelalte spitale”. 

Bucureștiul este un proiect-pilot, vor urma și celelalte orașe, scopul este de a verifica amploarea infectării unui oraș, a explicat la Digi24 Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătății. „Începem de săptămâna viitoare, cu personalul medical, pacienții, apoi vom trece la testarea populației, cu fiecare cartier în parte”, a spus Nelu Tătaru. Mai întâi va fi testată populația în vârstă și persoanele cu risc, a precizat secretarul de stat.

„Este un proiect prin care se urmărește testarea tuturor aglomerărilor urbane. În București este cea mai mare aglomerare urbană și rămâne a fi testată, etapizat, toată populația. S-au mai primit 15 real-time PCR-uri, care vor fi montate, vor fi dotate cu specialiștii de rigoare și se vor face aceste testări etapizat pentru toată populația Bucureștiului, aleas ăca primă aglomerare urbană. Vor urma și celelalte orașe, Bucureștiul fiind oarecum un proiect-pilot în acest moment pentru a putea evalua starea de infectare a unui oraș”, a declarat şi Nelu Tătaru la Digi24.

Sursa: romaniatv

RECLAMĂ
Articolul precedentDaniela, o asistentă medicală infectată cu coronavirus, s-a sinucis de frică să nu răspândească virusul
Articolul următorFlorin Cîţu: Românii trebuie să înţeleagă că amânarea ratelor nu înseamnă iertare şi trebuie să fie cumpătaţi