Ați observat că Dan Bittman, care are 58 de ani, afișează mereu un aer foarte cool atunci când apare alături de domnișoare tinere, așa cum este noua lui cucerire, o cântăreață de doar 24 de ani? Pe de altă parte, când umblă singur, e mai mult posac și nu dă doi bani pe felul în care se prezintă pe stradă.
Despre Dan Bittman se poate povesti zile și nopți, pentru că în cei 58 de ani a trăit (cu) multe bune. Putem spune însă, cu toată aprecierea față de iubita lui oficială, faptul că este extrem de înțelegătoare. Liliana s-a mulțumit timp de două decenii cu acest statut și nu a comentat niciodată pe seama slăbiciunilor lui Dan Bittman.
Cea mai recentă dintre ele fiind chiar relația despre care s-a zvonit că o are cu o cântăreață în vârstă de 24 de ani, pe nume Monica Odagiu.
De fiecare dată când a fost surprins lângă noua lui ispită, Bittman afișa un aer foarte cool și tineresc, dovadă că ținea la reputația pe care și-a creat-o de-a lungul timpului, aceea de bărbat fatal.
Iată însă că a venit ziua în care să ne întrebăm dacă artistul a renunțat la oglinzile din casă sau doar la femeile tinere, și și-a acceptat vârsta?.
Paparazzii CIAO l-au surprins la o sesiune de cumpărături, însă cu ușurință puteai să-l confunzi cu un pensionar simpatic, dar cu venituri modeste, atât după haine, cât și după mers. Pentru că Bittman, mai în glumă, mai în serios, își mișca cam greu oscioarele.
sursa: ciao.ro