Acasă STIRI SPORTIVE Oficial: Oshima a plecat de la Universitatea Craiova. Va juca în Champions...

Oficial: Oshima a plecat de la Universitatea Craiova. Va juca în Champions League. Update exclusiv

32
0

Universitatea Craiova a anunțat oficial despărțirea de mijlocașul japonez Takuto Oshima, care a fost cedat la o formație de Champions League.

Craiova este cea mai activă formație din play-off pe piața transferurilor. În ultimele săptămâni, oltenii au rezolvat multe mutări. Takuto Oshima a plecat oficial de la olteni și are șanse să se reîntâlnească cu FCSB în calificările Champions League.

UPDATE: Oshima, cedat la FC Noah

Universitatea Craiova a confirmat cedarea mijlocașului japonez Takuto Oshima la formația FC Noah, campioana Armeniei, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate.

”Mulțumim, Takuto Oshima! Clubul Universitatea Craiova anunță că mijlocașul japonez Takuto Oshima a fost transferat definitiv la FC Noah din Armenia. Îi mulțumim lui Taki pentru tot ceea ce a realizat în alb-albastrul Științei și îi dorim mult succes în noua sa aventură”, se arată pe pagina de Facebook a clubului din Bănie.

Oshima a părăsit Universitatea Craiova și poate înfrunta FCSB în drumul către Champions League

Oshima este istorie la Universitatea Craiova. FANATIK a aflat că japonezul a fost transferat definitiv de către FC Noah, campioana Armeniei. Fostul fotbalist al oltenilor se poate întâlni din nou cu FCSB, care poate fi un posibil adversar în turul 1 din Champions League.

Cotat la 1,2 milioane de euro, mijlocașul a bifat 39 de meciuri pentru Universitatea Craiova în care a reușit să marcheze o dată și să ofere două pase decisive. El sosise în Bănie în vara anului 2024 gratis de la Cracovia.

Oshima, pe picior de plecare de la Universitatea Craiova

Oltenii s-au întărit serios în linia mediană. Alexandru Crețu a revenit după aventura din Arabia, iar Tudor Băluță a fost convins de Mihai Rotaru să semneze cu Universitatea Craiova. Acolo mai este și Screciu, un alt jucător bine cotat.

Din acest motiv, Oshima e tentat să părăsească formația de pe Ion Oblemenco. FANATIK a aflat că oficialii Universității Craiova i-au dat liber să își caute un nou angajament. Ba mai mult, suma pe care oltenii o cer pentru transfer, cu toate bonusurile de performanță la pachet, se ridică la 500 de mii de euro.

Japonezul a primit deja o primă ofertă. Azerii de la Neftçi Baku s-au interesat de situația jucătorului și există tatonări între cele două părți. Există însă interes și din Europa pentru Oshima, mijlocașul Universității Craiova.

Oshima are o poveste de viață fabuloasă. „Mă gândeam să renunț la fotbal”

Japonezul a impresionat în primul său an la Universitatea Craiova. Oshima este un jucător extrem de polivalent. Site-urile de specialitate îl evaluează la 1,2 milioane de euro. El a jucat 25 de partide în Superligă și a reușit să înscrie un gol.

„Înainte să ajung aici eram barman și lucram într-un bar de la 10 seara până la 6 dimineața. Dormeam două ore și apoi începeam munca într-un restaurant. A fost o situație grea când COVID a lovit Japonia și nu puteam merge nicăieri, chiar dacă îmi doream să vin în Europa.

Mă gândeam să renunț la fotbal. Mi-am cumpărat un bilet de avion, i-am dat impresarului meu 2.000 de euro și el a organizat tot pentru ca eu să plec în Europa. Este o poveste amuzantă, pentru că el mi-a spus că voi avea probe de dat pentru prima și a doua ligă din Polonia”, povestea Oshima, mijlocașul Universității Craiova într-un interviu.

Sursa: Oficial: Oshima a plecat de la Universitatea Craiova. Va juca în Champions League. Update exclusiv – Fanatik.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

*