Acasă Stiri OFICIAL. DNA o acuză pe Alina Bica că a luat MITĂ 17.500...

OFICIAL. DNA o acuză pe Alina Bica că a luat MITĂ 17.500 euro. Ce a făcut în schimbul banilor

521
0

Procurorii DNA o acuză pe fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, de luare de mită şi participaţie improprie sub forma determinării cu intenţie la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de abuz în serviciu. Potrivit procurorilor, Bica ar fi luat mită suma de 17.500 de euro pentru a interveni într-un dosar ce îl viza pe omul de afaceri Horia Simu.

RECLAMĂ

Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, a fost reţinută, marţi, de procurorii anticorupţie, într-un nou dosar, ea fiind acuzată că a luat mită pentru soluţionarea unui dosar al DIICOT în favoarea lui Horia Simu. Tot marţi, fostul şef al ANAF Şerban Pop a fost reţinut pentru complicitate la dare de mită, în acelaşi dosar.

Cei doi au fost scoşi cu cătuşe la mâini din sediul DNA, urmând ca, miercuri, să fie duşi în instanţă cu propunere de arestare preventivă.

Alina Bica, REŢINUTĂ de DNA. Fosta şefă a DIICOT, acuzată de luare de MITĂ

Potrivit unui comunicat de presă, procurorii din cadrul DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea, pentru 24 de ore, începând de la data de 01 septembrie 2015, a inculpaților:

POP ȘERBAN, fost șef al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) cu privire la săvârşirea infracțiunii de complicitate la dare de mită.

BICA ALINA MIHAELA, procuror șef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la data faptelor, cu privire la săvârşirea infracțiunilor de:
– luare de mită,
– participaţie improprie sub forma determinării cu intenţie la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de abuz în serviciu.

În cauză, procurorii anticorupție desfășoară acte de urmărire penală și față de suspectul:

– SIMU HORIA, om de afaceri, cu privire la săvârşirea infracțiunii de dare de mită.

Filmul infracţiunilor: Circuitul mitei între inculpaţi

În cursul anului 2014, susţin procurorii , „inculpatul Pop Șerban a primit de la suspectul Simu Horia, om de afaceri, suma totală de aproximativ 230.000 euro (constând în două contracte de asistenţă juridică încheiate cu firmele acestuia din urmă şi suma de 150.000 euro cash), pentru a interveni la nivelul conducerii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în scopul soluționării unui dosar penal care-l privea pe omul de afaceri, într-o manieră favorabilă acestuia din urmă.

„La data de 8 noiembrie 2014, inculpata Bica Alina Mihaela în calitate de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a primit, pentru sine, în mod indirect, printr-un intermediar (martor denunţător în cauză), suma de 17.500 euro din totalul sumei de 20.000 euro, pe care acesta din urmă, în calitate de interpus, a primit-o de la inculpatul Pop Şerban.

Suma de 20.000 euro a reprezentat o parte din totalul sumei de aproximativ 230.000 euro ce a fost dată de suspectul Simu Horia în tranşe, pe parcursul a 8 luni, în cursul anului 2014, inculpatului Pop Şerban, pentru ca acesta să o remită în scopul menționat mai sus.

În schimbul banilor primiți, inculpata Bica Alina Mihaela, în calitate de procuror șef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a determinat înlocuirea procurorului de caz și a efectuat presiuni asupra unui alt subordonat de-al său (care, potrivit probelor administrate până în acest moment al urmăririi penale a acţionat fără vinovăţie), în scopul pronunţării unei soluţii de clasare în cauza în care se desfășurau acte de urmărire penală față de suspectul Simu Horia, lucru care s-a și întâmplat ulterior”, se precizează în comunicat.

Inculpaţii vor fi prezentaţi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 zile miercuri, 2 septembrie.

sursa: http://www.romaniatv.net/referat-dna-pentru-retinerea-alinei-bica-circuitul-mitei_242045.html#ixzz3kTd47Fxh

RECLAMĂ
Articolul precedentANALIZĂ | Cu cine vrem să batem Ungaria şi Grecia. Chiricheş – debut slab pentru Napoli, Maxim joacă rar, Keşeru este în formă. Ce au făcut în acest sezon stranierii convocaţi de Iordănescu
Articolul următorPonta, ATAC la Blaga: Are memorie scurtă. Cu FURĂCIUNILE lui şi ale lui Videanu a câştigat Băsescu în 2009