O tânără în vârstă de 21 de ani din satul Burca, comuna Vidra (Vrancea), a murit în somn, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în condiţiile în care era complet sănătoasă
Fata locuia în casa soacrei sale din satul Burca, soţul ei fiind plecat la muncă în Germania.
Duminică dimineaţă, soacra tinerei a intrat în camera ei şi a încercat să o trezească, însă a descoperit că nu mai respira.
Disperată, femeia a sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar la faţa locului s-a deplasat un echipaj medical.
Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a o salva pe tânără, aceasta fiind deja moartă.
Potrivit jurnaliştilor, vrancea24.ro, pe trupul tinerei nu au fost găsite urme de violenţă, iar familia nu ştia ca fata să fi suferit de vreo boală sau să fi avut o altă afecţiune.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă şi continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care tânăra s-a stins din viaţă.
Trupul neînsufleţit al fetei de 21 de ani a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei, expertiză care va stabili cauza exactă a morţii.
Sursa: observator