Acasă Stiri O șoferiță drogată a lovit șase mașini în Slatina! Tânăra are 26...

O șoferiță drogată a lovit șase mașini în Slatina! Tânăra are 26 de ani și a consumat trei substanțe diferite înainte să se urce la volan

252
0

Polițiștii descoperă tot mai multe cazuri de șoferi drogați pe străzile din România. O șoferiță a lovit șase mașini, miercuri, în Slatina. Tânăra are doar 26 de ani și a consumat trei substanțe interzise diferite înainte să se urce la volanul mașinii.

RECLAMĂ
  • O tânără a accidentat șase mașini într-o singură zi în Slatina
  • Polițiștii au testat-o cu aparatul drugtest

După ce Vlad Pascu a devenit unul dintre cele mai mediatizate personaje din România după ce s-a urcat drogat la volan și a omorât, cu o mașină de lux, două persoane, o altă șoferiță s-a urcat la volan după ce s-a drogat. Femeia nu a fost prinsă de polițiști la întâmplare, ci după ce a accidentat șase mașini în aceeași zi, în Slatina.

O șoferiță drogată a lovit șase mașini în Slatina într-o singură zi

Controalele rutiere au devenit din ce în ce mai dese pe străzile din România, după tragedia din 2 Mai care a revoltat o țară întreagă. Polițiștii l-au avut ”în mâinile lor” pe Vlad Pascu înainte să producă un accident mortal, însă l-au lăsat să plece. Ei bine, acest lucru nu s-a mai întâmplat și în urmă cu o zi, după mai multe controale în țară.

O tânără în vârstă de 26 de ani a consumat alcool și droguri și s-a urcat la volanul mașinii sale. Din fericire, șoferița nu a accidentat vreo persoană, însă a cauzat daune pentru șase șoferi, cărora le-a lovit mașinile parcate.

Aceasta a fost depistată cu trei substanțe interzise diferite în organism și preluată de oamenii legii. Tânăra drogată s-a ales cu dosar penal.

”Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că o tânără de 26 de ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism pe strada Unirii, din aceeaşi localitate, din cauze ce urmează a fi stabilite, a avariat şase autoturisme parcate. În urma evenimentului rutier nu au existat victime omeneşti, fiind produse doar pagube materiale.

Întrucât tânăra prezenta un comportament suspect, aceasta a fost testată atât cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, cât şi cu aparatul drugtest, care a indicat prezenţa a trei substanţe psihoactive, respectiv T1C MDMA, T2C MTD şi T3C KET”, a transmis IPJ Olt.

Cum putea fi evitată tragedia din 2 Mai

În urmă cu câteva zile, doi tineri și-au pierdut viața într-un accident cumplit, după ce un șofer drogat i-a lovit cu o mașină de lux. Vlad Pascu a fost oprit de două ori de poliție înainte să îi omoare pe Sebi și Roberta, însă a fost testat doar cu aparatul etilotest. Dacă oamenii legii ar fi verificat dacă acesta a consumat sau nu droguri, tragedia din 2 Mai nu s-ar mai fi întâmplat.

sursa: https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/o-soferita-drogata-a-lovit-sase-masini-in-slatina-tanara-are-26-de-ani-si-a-consumat-trei-substante-diferite-inainte-sa-se-urce-la-volan-314465.html

RECLAMĂ
Articolul precedentPastilele găsite în mașina drogatului care a omorât doi studenți, la liber, pe internet! Droguri pentru copii
Articolul următorCine este Marius, tânărul care a murit în accidentul din Slovacia. Românul avea 29 de ani și urma să se căsătorească: „Așteptam să țopăiesc la nunta ta”