La finalul lunii trecute, polițiștii și pompierii din întreaga lume s-au reunit în Mexic, acolo unde au avut loc Joucurile Latino Americane ale Polițiștilor si Pompierilor 2019.
Printre participanți s-a aflat și o româncă, iar aceasta ne-a făcut mândri de ea, reușind o dublă performanță: a câștigat medalia de aur la jiu-jitsu brazilian și judo. Laura Augustin, în vârstă de 24 de ani și născută în Baia Mare, a primit o invitație specială din partea organizatorilor, deoarece în cu două luni a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial al Poliţiştilor şi Pompierilor, competiţie desfăşurată în China.
“Dublă campioană la Joucurile Latino Americane ale Polițiștilor si Pompierilor 2019, Bjj si Judo. Să aud imnul Național cum cântă în onoarea mea pentru a doua oară este mai mult decât mi-am putut dori la aceasta competiție organizată în Mexico City”, a scris Laura Augustin pe rețelele de socializare, acolo unde este urmărită de mii de persoane.
Sursa: protv