O mamă din Suceava a sunat furioasă la Poliţie ca să-şi reclame propria fiică, după ce fata i-ar fi luat 50 de euro din poşetă.
Deşi, la prima vedere pare că femeia vrea să-i dea o lecţie fiicei sale pe care să nu o uite niciodată, se pare că femeia intenţionează să facă mai mult de atât, pentru că va depune plângere penală, iar în cauză poliţiştii au deschis deja dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt.
O mamă şi-a reclamat fiica pentru 50 de euro
O femeie din comuna Valea Moldovei și-a reclamat propria fiică pentru furtul a 50 de euro. Femeia a apelat la poliție marți seara, declarând că fiica acesteia ar fi sustras 50 de euro dintr-o poșetă aflată în dormitorul locuinței. Totodată, femeia a declarat că urmează a depune plângere penală împotriva fiicei sale pentru infracțiunea de furt. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, informează newsbucovina.ro.
Astfel, tânăra riscă puşcăria pentru 50 de euro, dacă judecătorii nu arată clemenţă faţă de fapta tinerei şi nu dau o condamnare cu suspendare.
Sursa: observator