Clipe de groază într-o familie din comuna Udești, judeţul Suceava, după ce fiica de un an și șase luni s-a înecat cu alune.
Incidentul a avut loc duminică seara, într-o locuință din comuna suceveană Udești.
Copila se afla în aceeaşi cameră cu surorile sale de patru și șase ani, care mâncau alune. La un moment dat, fetița a luat şi ea câteva alune si le-a înghițit. Imediat, a început să tușească moment în care tatăl a intervenit, i-a scos din gură alunele şi a sunat la 112.
La fata locului s-a deplasat o ambulanță care a preluat copila și a transportat-o la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticată cu „aspiratie bol alimentar, coma grad 3”.
Directorul medical al SJU Suceava, Alexandru Macovei a declarat pentru newsbucovina.rocă fetița a fost internată de urgență cu insuficiență respiratorie (sat O 55-60%).
El a menționat că, în acest moment, prognosticul este rezervat.
În cauză nu sunt suspiciuni cu privire la săvârșirea unei fapte de natura penală.
Sursa: observator