O femeie de 38 de ani a fost victima unui accident fatal petrecut în Ialomița, pe DN2, între localitățile Movilița și Sinești. Șoferița a murit după ce mașina ei s-a izbit de două TIR-uri.Un alt accident fatal a avut loc în această seară pe străzile din România. După accidentul de pe Valea Oltului, în care au murit două persoane, o femeie de 38 de ani și-a pierdut viața după ce s-a izbit cu mașina de două TIR-uri, în Ialomița.
Femeia de 38 de ani a murit în urma accidentului petrecut pe DN2, în Ialomița
Impactul fatal a avut loc miercuri seară în jurul orei 20:30, pe DN2, între localitățile Movilița și Sinești. Potrivit primelor informații, femeia decedată ar fi ieșit pe contrasens şi s-a izbit frontal de un TIR. În urma coliziunii, pe traseu fost acroșat şi cel de-al doilea TIR.
O autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD au intervenit la locul accidentului. De asemenea, la fața locului au ajuns și două echipaje ale SAJ Ialomița.
Femeia de 38 de ani a rămas încarcerată în urma impactului, iar medicii au declarat-o decedată. Șoferii de TIR au fost monitorizați de echipajele medicale și au refuzat transportul la spital.
În acest caz se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Un alt accident fatal a avut loc pe Valea Oltului
Tot în această seară, un grav accident rutier a avut loc pe Valea Oltului, în Vâlcea, acolo unde o un camion care transporta cafea și un autoturim s-au izbit în plin pe șosea.
Cele două persoane aflate la bordul autoturismului nu au mai putut fi salvate, astfel că a fost declarat decesul acestora. Traficul între Râmnicu Vâlcea și Sibiu a fost complet blocat în urma accidentului.
sursa:https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/o-femeie-de-38-de-ani-a-murit-dupa-ce-sa-izbit-cu-masina-de-doua-tiruri-in-ialomita-autoturismul-a-fost-zdrobit-276551.html