Acasă Stiri O femeie a murit carbonizată și două persoane au ajuns la spital...

O femeie a murit carbonizată și două persoane au ajuns la spital cu arsuri grave în urma unei explozii la o pensiune din Cluj

453
0

O femeie a murit și două persoane au ajuns la spital cu arsuri grave în urma unei explozii urmate de un incendiu la o pensiune din Cluj.

RECLAMĂ

Explozia a avut loc la o pensiune din centrul orașului, mai exact din cartierul Mărăști.

În urma incendiului, o femeie a fost găsită carbonizată, iar alte două au fost transportate la spital cu răni grave. 

În acest moment, la fața locului intervin 30 de pompieri cu 3 autospeciale de stingere și o platformă de lucru la înălțime, dar și 5 ambulanțe. 

Explozia a fost atât de puternică încât geamurile unei săli de sport din apropiere s-au spart, dar și cele ale blocurilor din apropiere. 

Din primele informații, se pare că explozia a avut loc din cauza unor acumulări de gaze. Cauza nu a fost conformată încă, însă se va stabili cu exactitate în urma unei anchete. 

”În jurul orei 06:49, ISU Cluj a fost alertat prin apel la numărul unic 112 pentru a interveni la un incendiu în urma unei explozii, la un imobil din cartierul Mărăști din Municipiul Cluj Napoca. 

Deplasați la fața locului colegii au găsit o persoană carbonizată, de sex feminin. Au mai fost identificate două victime care prezentau arsuri pe mare suprafață a corpului. Aceste persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgență și au mai fost asistate încă patru persoane care nu au necesitat însă a fi transportate la spital. 

S-a intervenit pentru lichidarea incendiului, în acest moment intervenția este spre final, în sensul în care incendiul a fost lichidat”, a declarat Andrei Biriș, purtător de cuvânt ISU Cluj. ”Pe o rază de 30 de metri, estimativ, clădirile din jur au fost afectate, în sensul în care geamurile acestora au fost sparte în urma suflului exploziei. Și câteva mașini”, a continuat el.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/locale/explozie-incendiu-pensiune-cluj-femeie-carbonizata-622487.html

RECLAMĂ
Articolul precedentDoru Gușman o dă în judecată pe sora lui Petrică Mâțu Stoian. Impresarul artistului, deranajat de acuzațiile primite: ”Minte cu nerușinare”
Articolul următor,Mama” care crește 126 de copii! Maica Ecaterina, îngerul care călăuzește suflete. Tot respectul !