O familie cu opt copii are nevoie de ajutor urgent, iar reprezentanții Asociației United Hands România a demarat o campanie pentru sprijinirea acestora. Familia locuiește, în prezent, într-o casă din comuna Deleni, în condiții improprii.
Proiectul nostru, „Bucurie în fiecare zi” a debutat în week-end în satul Deleni. O familie cu opt copii are nevoie de ajutor urgent! Sunt șase băieți – 2 ani, 3 ani, 4 ani, 8 ani, 10 ani și 12 ani – și două fete – 18 ani și 20 de ani -, care au rămas în stradă și, după câteva săptămâni de dormit sub cerul liber, o doamnă care le-a auzit povestea le-a dăruit casa părintească din Deleni. Din păcate, casa cu greu poate fi locuită. Nu există geamuri, uși, mare parte este din chirpici, o parte cu BCA este neterminată. Acoperișul este aproape de a ceda, cu părți improvizate. Nu au apă curentă, aragaz, butelie, gătesc pe un grătar improvizat afară. Nu au nici lemne. În casă există de fapt două camere mici, cu câte o saltea în fiecare cameră.
Au nevoie de materiale de construcții și oameni care să se implice cu ajutor, mobilă și lemne. Copiii visează la o bicicletă…
Noi le-am oferit deja alimente, frigider, masă, două scaune, haine, jucării, produse de igienă și curățenie, însă este nevoie de mult mai mult. Inclusiv de lapte praf și scutece, o cădiță pentru baie.
Din câte ni s-a spus, mama este grav bolnavă, însă copiii par îngrijiți, în ciuda condițiilor în care locuiesc.
Cine dorește să se implice, ne poate contacta, pentru că ne dorim să le facem o vizită nouă cât de curand.
CONT: RO38MIRO-0000-50645967-0001 -ProCredit Bank, Sucursala Constanța Adresa : Str. Amzacea, nr. 21 Constanța 900259
Nr. Telefon: 040-723-311-853”, este mesajul transmis de United Hands România.
Sursa: replica online