Acasă Stiri O doctoriță din Murgași este suspectată că a eliberat adeverințe medicale false...

O doctoriță din Murgași este suspectată că a eliberat adeverințe medicale false unor persoane, doar pentru a justifica necesitatea utilizării urnei mobile la primul tur al alegerilor prezidențiale. A fost întocmit dosar penal

374
0

O doctoriță din Murgași Dolj a ajuns în atenția presei în urma unei sesizări potrivit căreia femeia de 47 de ani, medic de familie în localitate, ar fi eliberat mai multe adeverințe medicale fără a avea acest drept.

RECLAMĂ


„Adeverințele respective ar fi fost apoi folosite pentru a se justifica necesitatea utilizării urnei mobile, in contextul alegerilor prezidențiale, organizate la data de 10 noiembrie. Având în vedere aspectele sesizate, polițiștii au întocmit un dosar penal, în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual”, a declarat Cosmin Gradinaru, purtator de cuvant IPJ Dolj.


Din primele informații se apre că persoanele pentru care ar fi fost eliberate aceste adeverințe nu erau în evidențele medicului, iar unele puteau chiar să se deplaseze la secțiile de vot. De asemenea, este cercetată și calitatea de medic a femeii.

Sursa: ziar de Craiova

RECLAMĂ
Articolul precedentBiciclist, accidentat mortal de o autoutilitară într-o comună doljeană. Medicul de pe ambulanță a cerut intervenția elicopterului SMURD
Articolul următorO tânără însărcinată în opt luni a murit la spitalul din Buzău