Acasă Stiri O crimă în București scoate la iveală misterul dispariţiei unei profesoare, vechi...

O crimă în București scoate la iveală misterul dispariţiei unei profesoare, vechi de 3 ani

508
0

O crimă care a avut loc noaptea trecută în București scoate la iveală o poveste înfiorătoare! Un bărbat a fost ucis de câţiva chiriaşi, în casa de unde în urmă cu trei ani soţia lui, profesoară de muzică, a dispărut misterios. Vecinii se tem că femeia a fost la rândul ei victima unui asasinat. La fel ca în celebrul caz Caracal, spun că au simţit de multe ori miros de ars în zonă.

RECLAMĂ

După miezul nopţii, un apel la 112 anunţa că un bărbat în vârstă de 64 de ani este mort în propria lui casă din sectorul 4 din București. Vecinii au ieşit imediat să vadă despre ce este vorba. Însă nu s-a gândit o clipă că anchetatorii au venit pentru bărbat. Ci pentru soţia lui dispărută de mai bine de trei ani.

”Noi, ca vecini, am intrebat: unde e Viorica. Zici ca a inghitit-o pamantul, pur si simplu! Eu, ultima oara, am vazut-o acum trei ani! Patru ani”, spune o vecină.

Femeia a fost profesoară de muzică şi, după moartea primului ei soţ, în casa lor s-a mutat „Colonelul” – aşa cum îl ştiau oamenii pe bărbatul care a murit miercuri noapte.

”El a fost un escroc! A aflat ca e singura. Dupa ce a pacalit-o, i-a luat casa”, susține un vecin.

”Noi, vecinii de aici, banuim ca femeia aia a fost omorata de el! Acum trei ani. Striga dupa ajutor. Voia medicamente si el o baga in casa. Si de atunci nu am mai vazut-o niciodata! In schimb, in fiecare saptamana mirosea ingrozitor a afumat. Și spunea ca afuma sunca. Dar o sunca nu miroase urat!”, afirmă un alt vecin.

Nimeni nu a anunţat însă oficial dispariţia femeii la poliţie. În lipsa ei, în casă au apărut mai mulţi chiriaşi. Pentru o cameră plăteau între 150 şi 180 de euro.

IONICA RUSEA, fostă chiriaşă:Toate camerele erau inchiriate. Asta de aici, cu plasa, am stat eu, unde e aerul conditionat sta dansul.

Miercuri seară, proprietarul casei şi câţiva chiriaşi s-ar fi certat. Trei tineri de 18, 19 şi 20 de ani nu ar mai fi plătit chiria, iar bărbatul le-ar fi reţinut buletinele. De aici până la bătaia sfârşită cu o crimă nu a mai fost decât un pas. Un alt chiriaş ar fi încercat să aplaneze conflictul, însă a fost la rândul său bătut. Joi, a fost audiat de poliţişti.

Mai multe urme de sânge au fost găsite în casă, în curte şi chiar şi pe stradă. Anchetatorii vor pune cap la cap toate informaţiile pentru a înţelege ce s-a întâmplat

Sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentUn român din Italia a murit de frig pe stradă, la Florenţa, în prima zi din an
Articolul următorTrei tineri de 19 şi 20 de ani sunt ucigaşii bărbatului găsit mort în propria casă, în Bucureşti