Acasă Stiri O companie de securitate a fost dată în judecată după ce un...

O companie de securitate a fost dată în judecată după ce un tehnician a spionat sute de clienți prin camerele video

280
0

O companie care oferă servicii de securitate a fost dată în judecată după ce un angajat a accesat camerele video din locuinețele a sute de persoane pentru a urmări femei și minore.

RECLAMĂ

ADT a fost chemată în instanță de peste 200 de clienți din statul american Texas, transmite Dallas News. Potrivit anchetatorilor, un angajat a accesat streamurile video din locuințele oamenilor timp de mai mulți ani.

Acesta a surprins momente intime petrecute între cupluri sau femei și minore dezbrăcate. Tehnicianul, numit în dosar Telesforo Aviles, a spionat clienții timp de șapte ani.

Într-unul din cazuri, după ce a instalat camere de supravaghere interioare și exterioare într-o locuință, Aviles a urmărit-o pe fiica adolescentă a familiei, care avea atunci 17 ani, de aproape 100 de ori. Tânăra, acum majoră, crede că a fost surprinsă în multe momente intime.

Pe lista celor care au dat compania în judecată se află și Shana Doty, care crede că ea și soțul ei au fost urmăriți în timp ce întrețineau relații sexuale. Familia avea camere instalate de ADT încă din 2014.

Sute de conturi compromise

Unii clienții acuză compania că a încercat să le dea bani pentru a nu o da în judecată.

Situația a fost descoperită în martie, anul acesta, de un client din DeSoto. Acesta a observat un e-mail suspect atașat la contul lui. A raportat incidentul la ADT, iar compania a aflat că adresa, care îi aparține tehnicianului acuzat, a fost atașată la 220 de conturi ale clienților. Astfel, angajatul, care seta parolele pentru clienți, le putea accesa conturile folosind acest alias.

ADT l-a concediat pe Aviles și a raportat incidentul la poliție. Clienții afectați au fost informați în legătură cu situația.

Platforma ADT Pulse a companiei le permite clienților să acceseze camerele din locuințe de la distanță. Mai mult, permite încuierea sau deblocarea lacătelor digitale sau controlarea altor dispozitive inteligente, direct de pe smartphone sau dintr-un browser web.

sursa: go4it.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentREACȚIA FAMILIEI LUIZEI MELENCU ÎN ZIUA CELUI MAI AȘTEPTAT PROCES AL ANULUI! STRIGĂTE DE DURERE ÎN FAȚA LUI GHEORGHE DINCĂ
Articolul următorIohannis a trimis înapoi legea bullying-ului către Parlament: Ignoră aspecte de discriminare și excludere socială